Lavrov: „Acțiunile NATO la frontierele Rusiei au caracter provocator și destabilizator“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lavrov: „Acțiunile NATO la frontierele Rusiei au caracter provocator și destabilizator“

Externe 10 Februarie 2017 / 15:54 414 accesări
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov

Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov

Acțiunile NATO în apropierea frontierelor ruse au un caracter provocator și destabilizator, a declarat ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, într-un interviu apărut vineri în semioficiosul „Izvestia“, potrivit RIA Novosti. "Acțiunile întreprinse de Alianță în regiuni adiacente frontierelor ruse au, fără dubii, un caracter provocator și destabilizator", a insistat Lavrov, referindu-se la desfășurarea de contingente militare suplimentare în Polonia și statele baltice. "Între altele, se duc discuții cu privire la posibilitatea unei prezențe similare a aliaților în alte țări din Europa de Est, în special în Bulgaria și România", a spus el. Șeful diplomației Moscovei a plasat în categoria de acțiuni provocatoare și "realizarea consecventă de către țări membre separate ale blocului a planurilor naționale de modernizare a forțelor armate și construirea de noi infrastructuri militare, precum și creșterea semnificativă a numărului și amplorii exercițiilor în apropierea frontierelor noastre". "O deosebită îngrijorare suscită construcția în continuare a sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa, asupra orientării reale antirusești a căruia noi nu ne-am îndoit niciodată. Astfel,"noua veche" politică a NATO privind descurajarea Rusiei, inclusiv decizia unilaterală cu privire la înghețarea completă a cooperării practice cu noi pe linie civilă și militară, duce la o creștere a neîncrederii și la subminarea echilibrului existent de forțe în Europa", a spus Lavrov, citat de RIA Novosti.

De fapt, Alianța Nord-Atlantică și-a suspendat cooperarea cu Rusia în 2014 din cauza rolului jucat de Moscova în criza din Ucraina și a decis consolidarea flancului său estic în urma anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Federația Rusă și a conflictului separatist din estul teritoriului ucrainean. Kievul și Occidentul acuză Moscova că sprijină cu arme și combatanți rebelii separatiști pro-ruși, dar Rusia neagă aceste acuzații.

Taguri articol


12