Lea Michele, autoarea celui mai partajat mesaj pe Twitter

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lea Michele, autoarea celui mai partajat mesaj pe Twitter

Monden 14 Decembrie 2013 / 00:00 529 accesări

Anul 2013 este unul destul de trist, cel puţin având în vedere conţinutul celor mai partajate mesaje pe Twitter, care deplâng moartea actorilor Cory Monteith şi Paul Walker. Un mesaj al actriţei Lea Michele, interpreta personajului Rachel Berry în serialul muzical ”Glee”, a devenit cea mai partajată postare pe Twitter în 2013, au anunţat reprezentanţii platformei online. În mesajul publicat pe Twitter pe 29 iulie, actriţa le mulţumeşte fanilor pentru sprijinul acordat după decesul iubitului şi partenerului său din serial, actorul canadian Cory Monteith. ”Vă mulţumesc tuturor pentru faptul că m-aţi ajutat să trec peste acest lucru cu iubirea şi sprijinul vostru. Cory va rămâne pentru totdeauna în inima mea”, a scris Lea Michele pe Twitter, ataşând o fotografie în care apărea alături de actorul canadian, care a murit pe 13 iulie, din cauza unui cocktail de alcool şi heroină. Mesajul actriţei a fost distribuit de peste 408.000 de ori în 133 de ţări, au precizat reprezentanţii Twitter.

Al doilea mesaj, în ordinea numărului de partajări, este postarea apărută pe contul oficial al actorului Paul Walker, în care se confirmă moartea acestuia într-un accident de automobil. ”Cu inima grea, trebuie să confirmăm faptul că Paul Walker a murit astăzi într-un tragic accident de maşină”, se spunea în mesajul care a fost distribuit de peste 400.000 de ori. Pe locul al treilea se află un mesaj postat de Niall Horan, membrul formaţiei pop One Direction, cu ocazia împlinirii vârstei de 20 de ani, care a fost distribuit de peste 367.000 de ori.

Taguri articol


12