Un pui de lebădă a fost salvat în ultimul moment, joi seara, după ce un constănţean a sunat la 112 şi a anunţat că o pasăre este captivă în marea îngheţată.
Apelul a fost redirecţionat către reprezentanţii Oceanic Club, care, în scurt timp, au ajuns în zona Hotelului Majestic, din staţiunea Mamaia, unde se afla lebăda. Puiul, din specia Cygnus cygnus, a fost scos dintre gheţuri şi dus la sediul Oceanic Club Constanţa, unde va rămâne în următoarea perioadă. Reprezentanţii Oceanic Club au declarat că puiul de lebădă era foarte slăbit şi intrase în hipotermie, dar după câteva ore a început să-şi revină. O altă lebădă a fost salvată vineri dimineaţă din zona Pescărie, din Constanţa. Şi aceasta era în şoc hipotermic, era rănită, şi nu îşi mai putea mişca picioarele. Ea a fost dusă la sediul Oceanic Club. „Lebăda este într-o stare destul de gravă. Nu mănâncă şi, cu toate eforturile noastre, nu îşi poate mişca picioarele”, a declarat directorul coordonator al Oceanic Club, Răzvan Popescu Mirceni.
RĂPUSE DE GER Din cauza temperaturilor scăzute şi a lipsei de hrană, mai multe păsări şi-au găsit sfârşitul. În ultima perioadă au fost înregistrate şi preluate 14 păsări de apă moarte, 12 lişiţe (Fulica atra), un pescăruş (Larus cachinas) şi un cormoran mic (Phalacrocorax pigmaeus). În urmă cu câteva zile, cei de la Oceanic Club au mai fost chemaţi pentru a salva şi alte lebede prinse în gheaţă pe lacul Siutghiol la intrarea în Năvodari şi pe lacul Neptun. „Din fericire, informaţiile s-au dovedit a fi eronate. Echipa noastră a ajuns la faţa locului în fiecare dintre cazuri şi a constatat un comportament obişnuit în cazul acestor animale în condiţii de ger”, au declarat Răzvan Popescu Mirceni.
RECOMANDĂRI Reprezentanţii Oceanic Club spun că, la temperaturi scăzute, multe specii de păsări de apă, cu precădere cele de talie mare, cum sunt lebedele, adoptă un comportament gregar şi sedentar, motiv pentru care acest comportament poate fi interpretat drept incapacitate de a zbura. „Hrana în aceste perioade este greu de găsit iar frigul determină un consum ridicat de resurse energetice. De aceea este foarte periculos pentru lebede să zboare atunci când este foarte frig, cantitatea de resurse energetice necesară pentru decolare fiind foarte mare şi putând, în condiţiile în care se adaugă la frigul accentuat, lipsa de hrană, să ducă chiar şi la moartea păsărilor respective”, au precizat reprezentanţii Oceanic Club. Aceştia le recomandă constănţenilor să nu se apropie de păsările respective şi să apeleze la echipa Oceanic Club, sunând la numărul 0744.507.709.