Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) a marcat, cu două zile în avans, triplul moment aniversar celebrat, anual, pe 9 Mai: cucerirea Independenţei de stat a României, victoria împotriva fascismului şi Ziua Europei Unite. Evenimentul s-a bucurat de participarea adolescenţilor de la şcolile constănţene, cărora li s-a oferit o lecţie deschisă necesară, susţinută de specialişti ai instituţiei gazdă şi reputaţii profesori universitari Gheorghe Dumitraşcu şi Ion Bitoleanu.
Specialiştilor în istorie li s-au alăturat adolescenţi constănţeni care au pregătit lucrări bine documentate, în care au tratat cele trei teme generoase de discuţie. Cei cinci adolescenţi care s-au străduit să lupte cu emoţiile şi să capteze atenţia colegilor lor sunt: Gina Halip (clasa a X-a B) de la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, Adelina Năstase (clasa a IX-B) de la Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu”, Crina Marc (clasa a VII-a A) de la Şcoala generală nr. 16, Cosmin Călin (clasa a X-a B) de la Grupul Şcolar „Dimitrie Leonida” şi Aurelian Ştefan (clasa a XI-a A) de la Liceul teoretic „Traian”.
Moderatorul manifestării a fost muzeograful dr. Lavinia Gheorghe, care, prin discursul său adaptat nevoilor comunicaţionale ale adolescenţilor, a reuşit şi de această dată să-i apropie pe elevi de disciplina istorie. „Dacă în primele două evenimente pe care le-am aniversat, România a fost direct implicată - cucerirea Independenţei de Stat care a dus la cel de-al doilea moment al desăvârşirii naţionale, revenirea Dobrogei, iar la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, România a contribuit direct, nu doar prin jertfe materiale, ci şi prin momentul 23 august 1944 - cel de-al treilea eveniment, Ziua Europei, ne aminteşte că facem parte din această familie cu bunele şi relele ei”, a subliniat dr. Lavinia Gheorghe.
La rândul său, profesorul Ion Bitoleanu şi-a adaptat discursul pe înţelesul elevilor, vorbindu-le despre eroismul soldaţilor din Războiul de Independenţă (1877-1878), dar şi al societăţii actuale. „Eroismul cotidian înseamnă să te pregăteşti, să-ţi faci o calificare şi să poţi să te descurci”, a precizat prof. Ion Bitoleanu.
La finalul manifestării, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu a subliniat: „Vreau să ştiţi că, simultan cu cei care au gândit, prin 1924-1925, ideea Uniunii Europene, gânditorii români sunt şi mai realişti şi mai pragmatici, dar cărţile lor nu sunt amintite nicăieri. Iar imnurile de slavă închinate numai Franţei şi Germaniei şi gânditorilor lor nu sunt nemeritate, dar nici neapărat meritate. Uniunea Europeană este o operă comună, toate popoarele au contribuit la ea”.
La eveniment au mai luat parte şi alţi elevi de la Colegiul Tehnic Energetic, Grupul Şcolar „C.A. Rosetti”, Şcoala generală nr. 6 „Nicolae Titulescu”, Şcoala generală nr. 22 „I.C. Brătianu”, Şcoala generală nr. 40 „Aurel Vlaicu” şi Şcoala generală nr. 1 Valu lui Traian.