Aula „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie s-a transformat, ieri, într-o veritabilă sală de clasă, unde elevii aparţinând mai multor instituţii de învăţământ constănţene au aflat câte ceva despre semnificaţiile acestui final de an, când se marchează 131 de ani de la revenirea Dobrogei la ţară şi 91 de ani de la Marea Unire a românilor. Profesorilor oarecum... rigizi de la orele de istorie le-au ţinut loc prof. univ. dr. Ion Bitoleanu, de la Universitatea „Spiru Haret”, care a avut un discurs apropiat de vârsta copiilor şi a adolescenţilor şi amfitrionul manifestării, muzeograful dr. Lavinia Gheorghe - Dumitraşcu, un deosebit pedagog.
Cu un discurs accesibil, presărat cu o mulţime de cuvinte... familiare tinerilor şi amintind de nepoatele sale şi de preocupările lor, aceleaşi ca pentru întreaga generaţie tânără de astăzi, prof. univ. dr. Ion Bitoleanu a fost, cu siguranţă, pe placul elevilor, care au văzut în distinsul profesor un prieten, mai mult decât un pedagog. Prof. univ. dr. Ion Bitoleanu le-a enumerat elevilor câteva condiţii sine qua non pe care trebuie să le îndeplinească pentru a-şi arăta ataşamentul faţă de ţară. Dacă, înaintea lor, tinerii luptau cu baioneta, acum, în vremuri normale, de pace, ei trebuie să lupte cu arme spirituale: să citească, în fiecare seară, cel puţin o poezie de Eminescu, să asculte „Raspodia Română” de George Enescu sau să meargă, din când în când, la biserică.
Despre semnificaţiile istorice ale momentului 1 Decembrie 1918 au prezentat lucrări, în faţa colegilor mai mici, elevii: Diana Holban din clasa a IX-a B de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu”, Corina Florea şi Andreea Scându de la Şcoala nr. 6 „Nicolae Titulescu” şi Ene Andreas din clasa a XII-a de la Grupului Şcolar „Virgil Madgearu”.
Din cadrul manifestării a făcut parte şi un emoţionant program artistic susţinut de elevi din clasa a IV-a de la Şcoala Generală nr. 22 „I. C. Brătianu”, în care poeziile patriotice s-au îmbinat în mod fericit cu cântecele din fiecare zonă istorică a României. Spre deosebire de colegii lor mai mari, de la Şcoala nr. 6 „Nicolae Titulescu” şi de la Grupul Şcolar „Virgil Madgearu”, elevii Şcolii nr. 22 au pus suflet în momentul lor artistic, dovedind că înţeleg semnificaţia istorică a celor două momente marcate în cadrul evenimentului.