Lecţii de şah predate de profesionişti de la Palatul Copiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lecţii de şah predate de profesionişti de la Palatul Copiilor

Sport 16 Septembrie 2008 / 00:00 2221 accesări

Şahul a fost, ieri, prima materie predată în anul şcolar 2008-2009. Timp de două ore, copiii legitimaţi la secţia de şah din cadrul Clubului Sportiv Palatul Copiilor au invitat trecătorii din City Mall la o partidă de şah, acţiunea fiind dedicată deschiderii noului an sportiv şcolar. „Organizăm pentru prima dată această acţiune, dar sperăm ca ea să devină tradiţie, iar începutul anului şcolar să fie marcat de acest eveniment”, a declarat preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah, Claudiu Iordache. Deşi sportivii au avut vîrste cuprinse între 7 şi 18 ani, mulţi dintre cei care s-au încumetat la cîteva partide cu profesioniştii de la Palatul Copiilor s-au recunoscut, la final, învinşi. Cîştigătorii evenimentului organizat de Federaţia Română de Şah, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, Asociaţia Judeţeană de Şah, Asociaţia Presei Sportive şi Clubul Sportiv Palatul Copiilor au fost răsplătiţi cu dulciuri, răcoritoare şi table de şah complet echipate. De la eveniment au lipsit însă cei mai buni sportivi, Riza Salim, Marzu Salim şi George Mălureanu, care participă în aceste zile la Campionatul European pentru juniori din Muntenegru. Primii doi sînt înscrişi la categoria de 10 ani, iar cel de-al treilea, la categoria 14 ani. Cele mai mari şanse la podium le au Riza Salim, medaliat cu bronz la Campionatele Uniunii Europene, şi George Mălureanu, medaliat cu bronz la categoria 12 ani în cadrul ediţiei de anul trecut a Europenelor.

Taguri articol


12