Lecţii de viaţă pentru non-stop-uri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lecţii de viaţă pentru non-stop-uri

Economie 19 Mai 2014 / 00:00 760 accesări

Magazinele de cartier, sau „non-stop-urile“, cum le zice toată lumea, sunt o componentă esenţială a economiei autohtone. Cele care au supravieţuit hypermarketizării, nu multe la număr, au o contribuţie semnificativă în indicatorul consumului intern anunţat trimestrial de Institutul Naţional de Statistică. În acest context, publicaţia „Progresiv“ organizează la 18 iunie, în Constanţa, evenimentul interactiv „Ţine-ţi magazinul sub control“, dedicat managerilor de magazine alimentare independente. „Administratorii acestor businessuri se confruntă în permanenţă cu probleme legate de neregulile găsite, în timp, controalelor. Fie că vorbim de protecţia consumatorilor, de siguranţa alimentelor, de etichetarea lor, de contractele cu furnizorii sau de fiscalitatea din ţară, comercianţii independenţi trebuie să fie pregătiţi pentru astfel de inspecţii. Toate aceste probleme vor fi dezbătute în cadrul unei mese rotunde“, spune reprezentantul publicaţiei „Progresiv“, Luiza Joiţa. De asemenea, patronii vor mai avea ocazia să se pună la curent cu cele mai noi soluţii software pentru optimizarea activităţii şi amenajarea rafturilor. La eveniment vor participa şi mai mulţi furnizori de produse alimentare şi nealimentare. Participarea este gratuită.

Taguri articol


12