Lecturi esenţiale din seria „Theologia Socialis”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lecturi esenţiale din seria „Theologia Socialis”

Cultură 27 Iulie 2009 / 00:00 756 accesări

Tîrgul Estival Constanţa, manifestare găzduită de Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia, este locul unde cei care apreciază lectura au posibilitatea să se întîlnească cu oamenii de cultură care au contribuit la realizarea acestor bunuri imateriale. Sîmbătă seară, editura „Eikon” din Cluj Napoca -, coorganizator al Tîrgului Estival -, în colaborare cu Accente NOI şi editurile „Ovidius University Press” şi „Ex Ponto”, a lansat patru volume de referinţă, apărute în seria „Theologia Socialis”. Evenimentul a avut loc în prezenţa editorului şi autorului volumului „Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european“, Radu Carp şi a reprezentantului editurii „Eikon”, Valentin Ajder. Din seria „Theologia Socialis” fac parte volumele: „Semnele vremii. Lecturi social-teologice“, de Radu Preda, „În căutarea binelui comun. Pentru o viziune creştină a democraţiei româneşti“, de Radu Carp, Dacian Graţian Gal, Sorin Mureşan şi Radu Preda, „Dumnezeu la Bruxelles. Religia în spaţiul public european“, de Radu Carp şi „Elegii conservatoare. Reflecţii est-europene despre religie şi societate”, de Mihail Neamţu.

Lăsînd la o parte o perspectivă pur dogmatică, lucrările din seria „Theologia socialis” reflectă modul în care se implică religia în domeniile social şi politic. Cărţile sînt scrise într-un limbaj accesibil, iar o listă de lucrări completează temele pe care fiecare volum în parte le abordează, ceea ce creşte gradul de accesibilitate al lucrărilor. „Poziţia Bisericii Ortodoxe Române (BOR) faţă de chestiuni precum implicarea socială, asistenţa socială, chestiunile bio-etice sînt de dată mai recentă. Fără ca biserica să îşi modifice dogma, încearcă să-şi adapteze mesajul la cei aflaţi în nevoie. Însă felul în care biserica se implică în social nu a beneficiat de o teoretizare adecvată“, a precizat prof. univ. dr. Radu Carp de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. Potrivit lui Radu Carp, aceste lucrări, fără să fie scrise cu binecuvîntarea unui înalt ierarh ortodox sau chiar catolic, reflectă preocupările unor autori provenind din mediul academic, de cercetare sau cel jurnalistic, în ceea ce priveşte impactul religiei asupra transformărilor socio-politice actuale. Următorul volum care va apărea în seria „Theologia Socialis” „Religia în tranziţie. Ipostaze ale României creştine”, de Radu Carp, va trata teme precum relaţia dintre creştinism şi democraţie, paşapoartele biometrice sau necesitatea unei doctrine sociale pentru BOR. De asemenea, un alt volum care tratează despre o istorie a relaţiei stat-biserică din Bizanţ pînă astăzi, sub semnătura lui Radu Preda, va apărea, din toamnă, în seria „Theologia Socialis”.

Seria „Theologia Socialis“, apărută la editura „Eikon”, a fost inaugurată în 2008 şi vede lumina tiparului cu sprijinul Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER). Editorii acestei serii sînt: Radu Carp (Bucureşti), Chantal Delsol (Paris), Ingeborg Gabriel (Viena), Picu Ocoleanu (Craiova) şi Radu Preda (Cluj-Napoca). Potrivit iniţiatorilor, „Theologia Socialis” îşi propune să acorde spaţiul necesar unei dezbateri obligatorii şi din păcate, amînate în România post-comunistă.

Săptămîna aceasta, la Tîrgul Estival Constanţa, lansările de carte îi vor aduce mai aproape pe autorii constănţeni de cititorii lor. De asemenea, mîine, de la ora 12.00, este programată lansarea celui mai recent număr al revistei „Tomis”.



12