Reprezentanţii instituţiilor guvernamentale continuă să vândă gogoşi românilor, în încercarea de-a le demonstra că nivelul lor de trai a crescut şi că, de fapt, ei chiar trăiesc bine! Potrivit cifrelor date publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal net a fost în septembrie de 1.464 lei, în creştere cu 0,6% (9 lei) faţă de august şi cu 9,3% comparativ cu aceeaşi lună din 2010, cele mai mari valori înregistrându-se în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante. Astfel, în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale câştigul salarial net a fost de 4.027 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 866 lei. Şi salariul mediu nominal brut se pare că a crescut în septembrie, ajungând la 2.017 lei, în creştere cu 12 lei faţă de august. În condiţiile în care UE a atras atenţia autorităţilor române că au „umflat” chiar şi cifrele din raportările oficiale către Comisia europeană, datele INS sunt din ce în ce mai greu de crezut, cu atât mai mult cu cât buzunarul majorităţii românilor a rămas la fel de gol. Chiar dacă statisticile date publicităţii ar fi reale, având în vedere că în ultima vreme preţurile diferitelor produse cresc de la o zi la alta, sau că guvernanţii mai găsesc câte o taxă nouă, în realitate, respectivele creşteri salariale nu înseamnă nimic.