Legătură directă între cancerul colo-rectal şi sedentarism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legătură directă între cancerul colo-rectal şi sedentarism

Sănătate 11 Noiembrie 2013 / 00:00 1075 accesări

Alimentaţia aşa-zis nesănătoasă duce la apariţia a numeroase boli, unele mai puţin grave, altele, însă, extrem de grave. De exemplu, sunt specialişti care susţin că grăsimile, carnea roşie, consumul de alcool şi în special de bere, fumatul, obezitatea şi sedentarismul sunt principalii factori care contribuie la apariţia cancerului colo-rectal, de altfel o boală cu o incidenţă spectaculoasă în ultimii ani, potrivit medicului specialist chirurg dr. Bogdan Diaconescu. Statisticile arată că numărul bolnavilor a crescut enorm în ultimele două decenii. Medicii sunt surprinşi să constate că boala începe să se manifeste şi la tinerii de 20 de ani, în condiţiile în care pragul obişnuit era de 50 de ani. Din ignoranţă, foarte mulţi bolnavi ajung la medic prea târziu, în condiţiile în care, dacă este depistat în stadiu incipient, acest tip de cancer poate fi vindecat complet. Dr. Bogdan Diaconescu, medic specialist chirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, vorbeşte, într-un interviu acordat Ziare.com, despre cauzele şi gravitatea acestei boli, subliniind necesitatea unui program naţional de screening în rândul populaţiei. Cancerul rectal reprezintă 20-25% din cancerele colo-rectale şi prezintă câteva particularităţi de diagnostic şi tratament. Cauza exactă nu este cunoscută, dar sunt implicaţi numeroşi factori de mediu, de alimentaţie şi de stil de viaţă. Studiile arată o legătură directă între cancerul colo-rectal, obezitate şi sedentarism. S-a constatat că activitatea fizică se asociază cu scăderea riscului de cancer colo-rectal chiar şi la cei obezi.

Taguri articol


12