Realizatorul de televiziune Răzvan Dumitrescu a prezentat în cadrul emisiunii pe care o moderează o informaţie care naşte întrebarea dacă nu cumva, conform Antena3.ro, există interese în sistem să dispară anumiţi oameni. George Bălan, procuror în dosarul MISA, dă câteva declaraţii despre Monica Macovei: „Derularea anchetei a relevat că pe lângă aspectele procesuale specifice unui astfel de dosar, şi-au făcut apariţia şi aspecte care au ţinut de forme de presiune asupra magistraţilor. Mă refer la demonstraţii zgomotoase, controale numeroase efectuate de Inspecţia CSM şi Parchetul Înaltei Curţi, la foarte multe sesizări, plângeri ce curgeau în cascadă de la persoanele cercetate împortiva procurorilor şi ofiţerilor de caz, dar şi declaraţii publice ale ministrului Justiţiei de atunci.” El a adăugat că „fostul ministru Monica Macovei a avut mai multe intervenţii publice prin care a solicitat, pe de o parte, cercetarea, anchetarea şi sancţionarea magistraţilor care au lucrat la acest dosar, dar şi achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru.” (T.I.)