“UDRISMUL”, SANCŢIONAT PRIN LEGE În ultima vreme se poate observa o încrâncenare teribilă a două forţe politice: portocaliii şi restul lumii. Convingerea Elenei Udrea că este înţelepciunea întruchipată, că este esenţa democraţiei şi că tot ceea ce face este în folosul ţării a devenit deja penibilă. Ministrul Turismului şi-a făcut timp pentru a-şi posta pe internet (faţă în faţă nu are aceeaşi “tărie”) materialele acide. Cu “eleganţa” ce o caracterizează în ultima vreme, Udrea l-a catalogat pe liderul PSD Victor Ponta drept “primul grătaragiu politic al ţării”. Aflat, ieri, la Suceava, preşedintele PSD a răspuns acuzaţiilor “ministresei”, recunoscând ironic: “Eu nu mă pot ridica la un nivel atât de elevat ca al doamnei Udrea şi al celorlalţi. Trebuie sancţionat prin lege udrismul pentru că există un fenomen: se taie bani de peste tot, că e austeritate, de la spitale, de la şcoli, de la pensii, ca să se dea bani la patinoare şi la telecabine pentru doamna Udrea. Eu le spun udrisme acestora”.
LEGEA ANTI-UDREA Victor Ponta a spus că, atunci când va avea majoritatea în Parlament, USL doreşte aprobarea unei legi, numită “Legea anti-Udrea”, care să interzică traseismul politic, să interzică orice fel de mită electorală, inclusiv mita electorală bugetară. El a arătat că USL doreşte ca, înainte cu trei luni de organizarea alegerilor, să nu fie alocate fonduri de la bugetul de stat în localităţile unde se face campanie electorală, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două săptămâni în localităţile din colegiile din Neamţ şi Maramureş. “Se va numi legea anti-Udrea pentru că Udrea e substantiv comun pentru şpaga bugetară”, a precizat Ponta. El s-a arătat convins că, la viitoarele alegeri, PDL va acţiona prin ameninţări şi dosare pentru cine nu se supune, dar şi prin pachete şi bani pentru a cumpăra voturi. Liderul PSD a atras atenţia că cei din PDL nu sunt filantropi şi că nu cheltuiesc din buzunarul propriu pentru cadourile electorale, ci din banii publici.