Deputatul PC Tudor Ciuhodaru a depus în Camera Deputaţilor un proiect legislativ ce vizează reducerea TVA pentru medicamente la 5%. Deputatul consideră creşterea preţului la medicamente drept un atentat la siguranţă naţională în contextul suprapunerii cu efectele crizei şi ale desfiinţării spitalelor, se arată într-un comunicat al PC. „Reducerea preţurilor la medicamente va duce la creşterea accesului la tratament a românilor şi va permite derularea programelor de sănătate în condiţii de normalitate”, spune Ciuhodaru, care adaugă că România are cea mai mică rată de compensare a medicamentelor din UE. “Dacă la noi rata este de doar 59%, media europeană este de 81%. În Polonia media compensării ajunge la 67,5%, în Cehia 78,6% iar în Spania, ţară aflată în criză, rata compensării ajunge la 93,4%”, argumentează vicepreşedintele PC. Tot în comunicat se menţionează că datoriile peste termenele de decontare ale Ministerului Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către producători, distribuitori şi farmacii au ajuns la 935 milioane lei. De aceea, reducerea TVA-ului la medicamente la 5% va creşte accesul la tratament al românilor într-o ţară bolnavă aflată în criză.