Lege împotriva substanţelor psihotrope

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lege împotriva substanţelor psihotrope

Eveniment 24 Aprilie 2009 / 00:00 595 accesări

Poliţiştii nu pot opri la ora actuală comercializarea substanţelor psihotrope, pentru că ţara noastră nu are legislaţie în acest sens. Lucrătorii de la Crimă Organizată spun însă că urmează să se adopte un act normativ împotriva persoanelor care vînd plante cu efect euforic. Specialiştii Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate, ai Direcţiei Antodrog şi ai Agenţiei Naţionale s-au întîlnit pentru a discuta aspecte legate de implicaţiile consumului unor astfel de substanţe. “Direcţia Juridică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a finalizat proiectul prin care se propune modificarea Legii nr.143/2000 privind includerea în tabelele anexă a unor substanţe din categoria celor amintite, document ce va fi promovat spre adoptare în cel mai scurt timp”, se arată într-un comunicat remis de Ministerul Internelor. Medicii spun că, în ultima perioadă, numărul tinerilor care au ajuns la spital intoxicaţi cu substanţe psihotrope a crescut alarmant. Ministerul Sănătăţii, împreună cu Agenţia Naţională Antidrog şi cu Ministerul Agriculturii, va analiza situaţia produselor cu efect halucinogen neincluse pe lista stupefiantelor. Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, a precizat că este vorba despre substanţe legale, cum ar fi salvia sau inul, dar care, incluse în compoziţia unor ţigări în anumite proporţii, au efect similar heroinei. “Pentru că nu avem reglementări în astfel de cazuri, trebuie să căutăm soluţii pentru rezolvarea acestor probleme. Am înţeles că au apărut mai mulţi comercianţi care, după model britanic, vînd aceste substanţe, legale în acest moment”, a declarat Bazac. În Germania, Franţa, Marea Britanie sau Polonia, consumul ierburilor cu efect psihoactiv a fost declarat ilegal.



12