Proiectul de lege care prevede ridicarea maşinilor numai ca măsură excepţională se află în consultare publică la Senat. Potrivit propunerii legislative, maşinile ar putea fi ridicate când obturează traficul sau constituie obstacol pentru circulaţie, iar toate sumele încasate în urma acestor acţiuni devin venituri la bugetele locale, fiind interzisă solicitarea lor de firme private. Potrivit aceleiaşi propuneri legislative, parcarea neregulamentară în altă situaţie se va sancţiona numai cu amendă. Legea reglementează modul în care vehiculelele staţionate neregulamentar, potrivit Codului rutier, pot fi ridicate şi depozitate de către administraţiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz. Potrivit proiectului, perioada maximă de depozitare ar urma să fie de şase luni, după care proprietarul “va fi somat în scris despre valorificarea vehiculului”.