Lege promulgată: Persoanele cu doctorat primesc un spor de 15%

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lege promulgată: Persoanele cu doctorat primesc un spor de 15%

Educație 28 Octombrie 2016 / 12:38 1129 accesări

Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea prin care bugetarii care posedă titlu ştiinţific de doctor primesc un spor de 15% din salariul de bază, după ce actul normativ a fost declarat constituțional.

Judecătorii CCR au respins în luna septembrie contestația Guvernului pe tema acordării către personalul bugetar care posedă titlu ştiinţific de doctor a unui spor de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care a obţinut titlul ştiinţific respectiv.

O altă modificare contestată la CCR prevede o majorare de 10% a salariului pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi din cele aflate în coordonarea prim-ministrului şi cele aflate sub controlul Parlamentului, în cazul în care, fie sunt structuri nou înfiinţate, fie contractul colectiv de muncă a expirat.

Ambele prevederi, aduse prin amendamente legii cadru 284/2010 privind salarizarea unitară, au fost declarate constituționale.

Ele au fost adoptate de Camera Deputaților, for decizional, în 8 iunie 2016.



12