Legea amnistierii, amânată de Comisia juridică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea amnistierii, amânată de Comisia juridică

Politică 18 Februarie 2014 / 00:00 652 accesări

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis ieri, la propunerea deputatului PNL Vasile Varga, să discute proiectul Legii amnistierii. Deputatul liberal a făcut această propunere la începutul şedinţei Comisiei juridice, arătând că este o temă extrem de importantă. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi a comisiei, însă nu a mai fost discutat de reprezentanţii comisiei după ce deputaţii PSD au cerut amânarea dezbaterii sale. La sfârşitul săptămânii trecute, preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea va fi reintrodus pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, el spunând că le-a cerut deputaţilor liberali să îl respingă, pentru a fi încheiat un subiect care nu face bine Parlamentului. “Nu dorim să mai planeze o temă falsă asupra Parlamentului”, a spus Antonescu. Premierul Victor Ponta declara, recent, că proiectul de lege privind amnistierea şi graţierea nu mai este, în acest moment, susţinut de PSD. “După cum ştiţi foarte bine, nu se mai reia în această sesiune. Nu se mai discută despre graţiere, despre amnistiere”, afirma Ponta. Premierul a continuat afirmând că şi el crede că e nevoie de un astfel de proiect, dar a subliniat faptul că prezentul proiect nu beneficiază şi de o majoritate parlamentară. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că amnistierea şi graţierea pot fi, de principiu, o soluţie dacă au suport popular, în condiţiile în care România se află pe primul loc în UE la condamnările CEDO pentru nerespectarea condiţiilor minime din penitenciare. „Dacă se fac modificări, dacă sunt şi alte propuneri, ne putem pronunţa doar când avem un text concret. Această analiză asupra condiţiilor din penitenciare şi asupra condamnărilor de la CEDO trebuie făcută. Că o facem în acest cadru, că o facem în alt cadru, nu o să o putem evita, pentru că altfel vom continua să fim primul stat condamnat din Uniune care nu respectă standardele din penitenciare”, a afirmat Robert Cazanciuc.



12