Legea ANI a primit girul senatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea ANI a primit girul senatorilor

Politică 01 Iulie 2010 / 00:00 329 accesări

Ultima şedinţă de plen a Senatului din această sesiune a fost suspendată, ieri, din cauza lipsei cvorumului, după ce senatorii au votat, cu 115 voturi “pentru” şi două abţineri, noua formă a Legii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în varianta decisă de Comisiile juridică şi pentru drepturile omului. Dezbaterile din Senat la proiectul de lege cu pricina, pentru care Traian Băsescu a cerut reexaminarea, au început… cu o pauză de consultări, la solicitarea PDL. După ce dezbaterile au fost reluate, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, dacă exista voinţă politică, nu era necesară înfiinţarea ANI, aceasta fiind, în opinia sa, “o instituţie butaforică”. În opinia sa, bilanţul ANI, cu toate atribuţiile neştirbite de CC, a fost “jalnic”. În timpul dezbaterilor, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat că această variantă a legii este mai bună decât cea precedentă, dar nu este întru totul ceea ce s-a dorit. El a subliniat că raportul pe justiţie este în raport direct cu legea adoptată de senatori. ANI rămâne cu prerogativele de a sesiza ANAF sau Parchetul, după caz, cu raportul de analiză, dar nu şi comisiile de control al averilor care s-ar fi reînfiinţat pe lângă curţile de apel. S-a reintrodus obligativitatea depunerii declaraţiilor de avere şi de interese şi de către persoanele care candidează pentru funcţiile de Preşedinte al României, deputat, senator, consilier judeţean, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local sau primar. De asemenea, faţă de prima formă trecută de Senat, s-a eliminat articolul care dezincrimina fapta persoanei care îşi modifică declaraţiile, dacă denunţa fapta mai înainte ca autoritatea să se fi sesizat pentru aceasta. Noua Lege mai prevede că termenul până la care trebuie redepuse declaraţiile de avere se majorează de la 30 de zile, propuse la Cameră, la 90 de zile.



12