Şeful Guvernului, Emil Boc, şi-a exprimat speranţa ca Senatul să nu amâne sub nicio formă adoptarea Legii ANI, pentru că este foarte importantă din punctul de vedere al credibilităţii. Premierul a adăugat că adoptarea acestei legi este extrem de importantă din punctul de vedere al credibilităţii României atât în raport cu cetăţenii propriei ţări, cât şi în raport cu Uniunea Europeană. Legea ANI a fost deja adoptată de Camera Deputaţilor, cu 204 voturi pentru, două voturi împotrivă - Tudor Chiuariu şi Mihăiţă Călimente (PNL) - şi două abţineri - Daniel Oajdea (PDL) şi Tudor Ciuhodaru (independent). Legea a fost adoptată în absenţa deputaţilor PSD, care părăsiseră sala la momentul votului. Curtea Constituţională a decis, în 19 iulie, că este neconstituţională legea adoptată de Parlament privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate.