Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, le cere liderilor USL să nu modifice Legea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), afirmând că o persoană nu poate fi în acelaşi timp primar, consilier local sau judeţean şi membru în consiliul de administraţie al unei societăţi subordonate. „Atrag atenţia că România este monitorizată de UE şi avem MCV, iar cei de la USL pun încă o dată în pericol aderarea la Schengen”, a afirmat Daniel Buda. Potrivit liderului PDL Cluj, dacă ar fi modificată Legea ANI s-ar naşte suspiciuni cu privire la imparţialitatea atribuirii şi cheltuirii banilor publici. Buda a mai spus că s-ar crea o inechitate între regiile care au în consiliile de administraţie consilieri locali sau judeţeni şi altele care nu au. „Legea ANI trebuie să rămână aşa cum este ea astăzi”, a sublinat Daniel Buda. El a adăugat că modificarea Legii ANI se discută în birourile politice ale PSD şi PNL, în „laboratoarele Ministerului Justiţiei şi de Finanţe”, fiind în pregătire un proiect de act normativ.