Legea asistenţei sociale a fost eliminată de pe ordinea de zi de ieri a plenului Senatului, la propunerea PSD, senatorii Opoziţiei acuzând că raportul întocmit de Comisia de muncă nu a fost împărţit şi nu l-au putut consulta. Propunerea a fost făcută de senatorul PSD Adrian Ţuţuianu şi a fost aprobată cu 48 de voturi ”pentru” şi 43 ”împotrivă”. Opoziţia a explicat că raportul a fost întocmit marţi de Comisia pentru muncă, dar a fost împărţit la casetele senatorilor foarte târziu şi nu a putut fi consultat. În ciuda protestelor PDL, care dorea acordarea unei pauze de consultări, propunerea lui Ţuţuianu a fost aprobată, iar plenul a continuat cu dezbaterea celorlalte proiecte de pe ordinea de zi. Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, nu a fost prezent în plenul de ieri, însă liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, anunţase, anterior, că acesta va veni imediat după ce va putea pleca din şedinţa de Guvern unde a trebuit să prezinte un proiect.