Am depăşit demult zona mitologiei tehnologice şi informaţionale, când interceptările de la un capăt la celălalt al lumii, prin telefon sau calculator, erau doar poveşti în filme SF sau subiecte pentru luxuriantele teorii ale conspiraţiei, de şoptit la focul de tabără al paranoiei citadine. Acum TRĂIM în această zonă, iar dezvăluirile, susţinute de documente oficiale, fac ca subţirimea comunicatelor de presă şi justificărilor oficiale să devină transparentă.

Concret, suntem ascultaţi şi interceptaţi prin orice dispozitiv care ne este alături pe parcursul întregii zile, indiferent dacă acesta este închis sau deschis.

NSA-UL LOR Potrivit lui Edward Snowden, NSA a primit mandat judiciar, în 2010, pentru interceptarea comunicaţiilor a 193 de state (printre care şi România) şi organizaţii internaţionale, precum şi entităţi ca BM, FMI, UE şi Organizaţia Internaţională pentru Energie Atomică. NSA spionează planeta prin mai multe programe specifice, sub umbrela largă a protecţiei cetăţeneşti şi prevenirii ameninţărilor teroriste. Orice este posibil, căci, nu-i aşa?, orice poate fi, până la proba contrarie, o ameninţare teroristă. Astfel apărată de ploaia de plângeri cu privire la încălcarea dreptului la intimitate şi indignări ale cetăţenilor lumii şi ai propriei ţări, şi având acces la serverele marilor actori de internet de pe mapamond (Microsoft, Yahoo, Google, Facebook, Aol, Skype, Youtube, Apple…), NSA poate citi, verifica, copia, în orice moment, corespondenţa privată a oricărui internaut fără mandat oficial şi fără ca acesta să ştie. PRISM este darul divin al NSA şi coşmarul libertăţii internauţilor. Orice scrie, copiază, joacă, compune, descarcă, inspectează, citeşte un internaut este vizibil agenţilor NSA prin PRISM. Cum a fost posibil acest lucru? Simplu, cu girul Guvernului american (legislaţia adoptată sub George W. Bush, la care se adaugă cea de după 11 septembrie 2001 extinsă de Obama în decembrie 2012), care garantează, prin lege, imunitate societăţilor private enumerate mai sus dacă acestea cooperează cu NSA! Ca o scurtă, dar interesantă paranteză, potrivit Le Figaro, „în „G2 Bulletin”, o scrisoare specializată în investigaţii publicată în SUA, se menţionează că toate programele unui computer Windows 95 comportă două chei de criptare: KEY şi NSAKEY. Un curios acronim care lasă să se înţeleagă că agenţia federală dispune de un formidabil atu pentru a accede la toate calculatoarele echipate cu acest sistem de exploatare”!!!

Credibil sau nu, potrivit lui Snowden, agenţii NSA se ciocnesc de un singur obstacol în goana lor după informaţii: cetăţenii americani. În SUA există un tribunal secret, FISC (Foreign Intelligence Surveillance Court), care are sarcina de a veghea asupra drepturilor americanilor şi de a tria cererile de supraveghere şi interceptare. Aşadar, dacă ţinem cont de această teorie, NSA dă cu subsemnatul la FISC. Se întâmplă doar în SUA. Dacă se întâmplă.

SRI-UL NOSTRU În România, lucrurile stau cu totul altfel. Aici avem Serviciul Român de Informaţii (SRI), unul dintre cele mai complexe aparate secrete care există la vedere din întreaga UE. Şi nu exagerăm cu nimic. Potrivit colegilor de la Lumeajustitiei.ro, „în regimul preşedintelui Traian Băsescu, SRI, condus de George Maior şi generalul Florian Coldea, a ajuns să aibă de patru ori mai mulţi angajaţi decât are serviciul intern de informaţii al Germaniei, Bundesamt fur Verfassungsschutz (BfV)”! Dacă adăugăm că noi suntem de vreo patru ori mai puţini decât nemţii, „un asemenea paradox s-ar putea explica doar prin uriaşa escaladare a practicii interceptărilor în România”. Şi aşa şi este, o arată chiar statisticile CSM, dar asupra acestui subiect vom reveni pe parcursul acestui material. Aşadar, ca să aveţi un tablou oarecum apropiat de adevăr, date oficiale despre numărul de angajaţi ai SRI (şi SIE - Serviciul de Informaţii Externe) nu există, „din motive de securitate”. Neoficial, arată colegii de la luju.ro, la SRI ar activa între 9.000 şi 12.000 de angajaţi, în condiţiile în care în BfV lucrează 2.776 de oameni, iar instituţia a avut un buget total de 205 milioane euro. Adică exact cât a alocat SRI-ul nostru, în 2014, doar pentru salarii, adică cu 20% mai mult decât bugetul Sănătăţii!

Pentru ce atâta secretomanie şi ce face SRI cu un asemenea buget? Câte persoane ascultă SRI de are nevoie de atâţia bani? Cum de în întreaga dezbatere generată de Legea „Big Brother” şi de cea a cartelelor pre-pay, SRI-ul a fost menţionat la o singură întrunire cu reprezentanţi ai societăţii civile, la care nu a participat, o întrunire extrem de importantă căci aici au fost prezentate concluziile Consiliului Legislativ? Din păcate, răspunsurile îşi întind antenele în zonele mlăştinoase ale presupunerilor, alimentate şi de folclorul creat în jurul SRI, încă din vremurile de tristă amintire, când însăşi pronunţarea acestui nume genera teamă, chiar teroare. Spre deosebire de atunci, acum generează însă şi multă curiozitate şi, de aici, nevoia de răspusuri. Unul dintre digurile care stăvilesc răspândirea mlaştinii secretomaniei vine chiar de la CSM, ale cărui statistici OFICIALE arată, clar, cum stau lucrurile.

Ca să înţelegem însă cu exactitate despre ce este vorba, să vedem, mai întâi, ce înseamnă Legea „Big Brother” şi Legea cartelelor prepay.

LEGEA “BIG BROTHER”? Legea “Big Brother” (82/2012) - inițiată de fostul ministru al comunicațiilor Valerian Vreme (PDL) pericolele și implicațiile ei - transpune în legislaţia naţională o directivă europeană din 2006, după atentatele teroriste de la Londra şi Madrid. Această lege precizează că datele utilizatorilor de internet şi telefonie mobilă sunt reţinute de operatori pentru şase luni şi pot fi remise, la cerere, organelor de urmărire penală. Între timp, directiva europeană (2006/24/EC) în baza căreia a fost promovată în România Legea “Big Brother”, a fost respinsă de Curtea Europeană de Justiţie pentru motivul că ar reprezenta o imixtiune gravă în drepturile fundamentale privind respectarea vieţii private şi protectia datelor cu caracter personal.

LEGEA CARTELELOR PREPAY Iniţiativă legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (prepay) să-şi prezinte datele personale de identificare. Legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare. În caz contrar, se anulează numărul de telefon.

Cu alte cuvinte, liber la ascultat, interceptat, înregistrat şi, de ce nu, utilizat date personale, căci nu e ca şi cum am putea controla în vreun fel această libertate extremă a SRI, SIE şi consecinţa lor vizibilă în unele cazuri, DNA. Menţionăm că şi Consiliul Legislativ (CL) a amendat cele două legi: „Eficacitatea acestor măsuri naţionale nu a fost dovedită”. Tot CL citează şi din decizia CRR din 2009 (prima declaraţie de neconstituţionalitate a Curţii): „Lipsa unei reglementări legale precise, care să determine cu exactitate sfera acelor date necesare identificării persoanelor fizice sau juridice ultilizatoare, deschide posibilitatea unor abuzuri".

În ciuda acestor observaţii, “Big Brother” a trecut în Senat, pe 2 iunie, fără vreo modificare, preferându-se menţinerea formei iniţiate de Executiv. Proiectul a fost adoptat cu 76 de voturi "pentru", 9 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Abrogarea „Fratelui cel Mare”, atac la siguranţa naţională

În strânsă legătură cu Legea “Big Brother”, se află şi Legea siguranţei naţionale, care a fost modificată anul trecut în Parlament şi a intrat în vigoare la 1 februarie 2014. Actul normativ a fost astfel completat cu posibilitatea de a accesa date personale fără autorizaţie prealabilă din partea judecătorilor. Aşadar, Legea “Big Brother” a fost ascunsă sub paravanul Legii siguranţei naţionale, Guvernul susţinând că abrogarea primeia ar afecta prevederi ale celei de-a doua. Pe aceeaşi linie intră şi explicaţia necesităţii adoptării Legii cartelelor prepay: identificarea utilizatorilor de cartele prepay ar facilita activitatea serviciilor de informaţii şi a organelor de cercetare penală. "Aplicarea actului normativ va asigura un climat de normalitate şi siguranţă civică, prin prevenirea criminalităţii, precum şi a actelor de terorism. Se asigură astfel protecţia populaţiei, a bunurilor materiale şi valorilor, într-o abordare europeană, dar ţinând cont de particularităţile naţionale", arată reprezentanţi ai Guvernului. Şi poate, dacă am fi orbi, surzi şi muţi, am şi crede povestea cu Europa, numai că într-un raport al CE se arată, negru pe alb: doar şase state membre - Danemarca, Spania, Italia, Grecia, Slovacia şi Bulgaria - au adoptat legea! Din 28? Şi negrul european este la fel cu negrul românesc!

Preşedintele Trustului de presă „Telegraf - Neptun TV”, Sorin Strutinsky: ”Această lege va afecta viața fiecărei persoane și poate pune în pericol libertatea de comunicare a fiecărui cetățean al României. Sigur că este o recomandare europeană, dar fiecare stat își adaptează nevoile şi doar alte şase state europene au adoptat această lege. Din câte îmi amintesc, inclusiv la Curtea de la Strasbourg au fost anumite probleme legate de această recomandare. În opinia mea, parlamentarii, cel puțin cei constănțeni care au plecat la București să ne reprezinte, ar fi trebuit să fie mai atenți când au votat această lege. Nu știu cine a votat pro sau contra, dar indiferent de partid, consider că nu trebuie să ne întoarcem cu 25 ani în urmă. În ce priveşte ONG-urile și societatea civilă din România, ele sunt dirijate în funcție de interese. Mi-a făcut plăcere astăzi să văd pe internet că există ONG-uri capabile să demonstreze chiar în fața unor sedii ale serviciilor de informații din România. Sau, cel puţin, aşa au anunţat. Din păcate, sunt singulare. În opinia mea, Parlamentul trebuie să nu mai dea curs acestor încălcări ale drepturilor cetățeanului. Și, mai pe scurt, cel puțin nu bănuiam că acești parlamentari din Constanța vor vota această lege. Deci, eu nu pentru asta am votat acum doi ani Alianța USL!”.

Aşadar, utilizând mijloace comunisto-hitlerist fanatice ale structurilor secrete, perfect îmbinate în ce priveşte controlul total, pe verticală şi pe orizontală al societăţii (CSAT a cerut expres înregistrarea convorbirilor telefonice de pe cartelele pre-plătite, şeful direct al CSAT este Băsescu; SRI - serviciu cu care Băsescu se lăuda de zor că îi ascultă pe toţi politicienii şi ştie cu exactitate ce au făcut, când, de ce etc.), încercăm să fim mai europeni decât europenii. N-am reuşit decât să facem SUA să dea îngăduitor din cap, căci SRI şi SIE se dovedesc a fi demni omologi băştinaşi - desigur, păstrând proporţiile - ai controversatei NSA.

O veste bună în această atmosferă sumbră, care ne aruncă înapoi în timp, în mijlocul anilor ’50 - ’60, când Volga neagră oprea lângă trotuar, iar oamenii dispăreau din vieţile familiilor lor ca şi când n-ar fi existat niciodată, părea că vine, zilele trecute, de la Curtea Constituţională a României (CCR). Potrivit unui comunicat al CCR aflam că Legea “Big Brother” a fost declarată neconstituţională. Perfect! Şi toate gurile de tun ale presei şi atenţiei publice s-au aruncat pe Legea cartelelor prepay, care, vom vedea, este cu mult mai puţin periculoasă decât “Fratele mai mare”. Aşa cum spuneam mai sus, unul dintre digurile care stăvilesc răspândirea mlaştinii secretomaniei vine chiar de la CSM, ale cărui statistici OFICIALE arată, clar, cum stau lucrurile. Atenţie, nu le rezolvă sau le lămuresc, ci doar le clarifică!

Potrivit judecătorului Horaţius Dumbravă, membru al CSM, o statistică a Consiliului arată că peste 12.000 de dosare în legătură cu Legea “Big Brother” au fost înregistrate în 2013 la instanţele din România. “Secţia de judecători a sesizat încă din aprilie o creştere explozivă a numărului de cauze pe Legea 82/2012. Sigur că, în raport cu aceste cifre foarte mari, am solicitat o verificare pe care să o efectueze Inspecţia Judiciară. Este interesant de văzut ce se întâmplă în aceste mii de dosare”, a afirmat Dumbravă. El a subliniat că acest lucru este legat şi de modul în care CCR a înţeles să admită excepţia de neconstituţionalitate, dacă întreaga lege a fost admisă ca fiind neconstituţională pe motive formale. “Trebuie observat că se spune în comunicat (al CCR - n.r.) că art. 152 din Codul de procedură penală rămâne în vigoare, nu a fost constatat neconstituţional. Articolul 152 se referă exact la obţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice. La o primă evaluare a conţinutului comunicatului - sigur, aşteptăm motivarea - se pare că, de fapt, CCR nu a respins ideea obţinerii de date generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice din moment ce nu a constatat neconstituţională dispoziţia din Codul de procedură penală. A constatat neconstituţională doar legea specială, de aplicare a acestui articol 152, ceea ce înseamnă că Parlamentul şi Guvernul, care este iniţiatorul, trebuie ca în 45 de zile să dea o lege specială care să vină în concordanţă cu decizia CCR”, a arătat el.

Cu alte cuvinte şi pe înţelesul tuturor: articolul 152 din Codul de Procedură Penală, care se referă la obţinerea de date personale, în baza căruia organele de urmărire penală pot cere acces la aceste date, nu a fost considerat neconstituţional! El există şi poate fi accesat liber fără niciun fel de problemă. Sau, mai simplu: Legea este neconstituţională, dar nu şi aplicarea ei!!!

Desigur că toate aceste abuzuri, unele mascate, după cum am văzut, altele nu, au activat pe unii actori ai societăţii civile. Rezistența Urbană a inițiat o mișcare de protest atât în mediul online, cât și pe stradă, care va dura până când "Statul Român va restabili libertățile cetățenești", se arată într-un comunicat. Prima acțiune de protest va avea loc pe 12 iulie 2014 în fața sediului SRI. “Prin două proiecte de lege care au trecut fulgerător prin Parlamentul României pe timpul vârfului de vacanțe de vară, Statul a luat cetățenilor români dreptul la intimitate și dreptul la anonimitate în ceea ce privește comunicațiile pe Internet și în rețelele de GSM - practic toate comunicațiile moderne", arată Rezistența Urbană. Prin proiectul care se referă la securitatea cibernetică (PLx. 263/2014), care desemnează SRI Autoritatea Natională în Domeniul Securității Cibernetice, se instituie "percheziția electronică fără mandat". Cel de-al doilea proiect se referă la înregistrarea cartelelor pre-pay și a identificării utilizatorilor de hotspot-uri Wi-Fi publice (PLx. 277/2014), iar "astfel este eliminat dreptul la anonimitate al cetățenilor".

Rezistența Urbană, APADOR-CH și alte şase organizații cer ca Avocatul Poporului, președinții Senatului și Camerei Deputaților și președintele României să facă tot ce le stă în putere pentru a opri intrarea în vigoare a acestor legi și pentru a le resupune dezbaterii publice şi parlamentare.

Avocatul Poporului (AP), Victor Ciorbea, a declarat în acest context: ”Am sesizat CCR întrucât în opinia noastră, a celor de la AP, unele prevederi din această lege contravin dispozițiilor unor articole din Constituția României. Între altele, am avut în vedere faptul că obligația de a stoca datele cu caracter personal aduce atingere garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice și principiului proporționalității, prevăzute expres de art. 53, aliniatul 2, din Constituție. Legea criticată nu prevede garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor față de riscurile de abuz, precum și față de orice accesare ilicită a lor. Acum, în ce privește această comparație cu legea big brother, cred că cel mai nimerit este să așteptăm motivarea CCR și apoi vom putea să facem comentarii”. VA URMA.