Administraţia prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a semnat în ultima zi a anului 2007 decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea bugetului de stat pe anul 2008. Cu trei zile înainte, el semnase doar decretul de promulgare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, deşi ambele legi fuseseră trimise simultan la promulgare. În acea zi de vineri, şeful statului a avut o întîlnire cu liderii centralelor sindicale, aceştia ridicînd o serie de obiecţii privind politica economică şi socială a Guvernului şi solicitînd intervenţia preşedintelui. Administraţia prezidenţială anunţa că şeful statului \"va media între Guvern şi sindicate în cadrul unei întîlniri la Palatul Cotroceni în data de 7 ianuarie 2008, întîlnire convenită şi cu primul ministru\". Secretariatul General al Camerei Deputaţilor a primit pe 31 decembrie 2007 de la Administraţia prezidenţială, Legea bugetului de stat pe 2008 promulgată de către Băsescu, în aceeaşi zi, documentul fiind trimis spre publicare la Monitorul Oficial. Tot luni, a fost trimisă spre publicare la Monitorul Oficial şi Legea bugetului asigurărilor de stat pe 2008.