Legea cadastrului a fost modificată. Vezi ce „surprize“ au apărut!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea cadastrului a fost modificată. Vezi ce „surprize“ au apărut!

Social 19 Aprilie 2018 / 08:52 1676 accesări

Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii cadastrului şi a publicității imobiliare nr. 7/1996. În conformitate cu angajamentele asumate de Guvernul României, prin acest act este reglementat cadrul normativ pentru accelerarea și eficientizarea înregistrării imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Astfel, principalele schimbări prevăd, în special, următoarele:

- până la 31 decembrie 2018, la nivelul fiecărei circumscripții judecătorești, se va constitui şi va funcționa cel puțin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară sau, după caz, un birou de relații cu publicul, ca unități fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale. Termenul iniţial era 31 decembrie 2017, însă acesta nu a putut fi respectat din cauza lipsei de personal şi a imposibilităţii relocării personalului existent în cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) sau în instituţiile subordonate; în acest sens, se va modifica Regulamentul de organizare și funcționare al ANCPI, în vederea suplimentării numărului de angajaţi.

- sectoarele cadastrale care vor face obiectul lucrărilor de înregistrare

sistematică contractate de primării, ca urmare a încheierii de contracte de

finanțare cu ANCPI, pot să cuprindă atât imobile din extravilan, cât și din

intravilan;

- la prioritizarea sectoarelor cadastrale propuse de unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale finanţării lucrărilor de înregistrare sistematică, se vor avea în vedere și terenurile care fac obiectul subvențiilor plătite de Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA);

- lucrările de înregistrare sistematică se pot efectua atât la nivelul sectorului cadastral, cât și la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale, în acest sens fiind necesară diminuarea termenului de soluționare a contestațiilor, pentru accelerarea finalizării acestora;

- deschiderea cărții funciare se poate efectua în baza certificatului de moștenitor, indiferent de data deschiderii succesiunii, sau a actului de partaj

voluntar încheiat în formă autentică, a partajului judiciar, indiferent de data

actului;

- în cazul imobilelor proprietate publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale, intabularea se realizează în baza actelor de proprietate, iar în lipsa acestora, a copiei extrasului de pe inventarul centralizat al bunurilor respective, atestat prin hotărâre de guvern, care confirmă identitatea dintre imobilul din documentația cadastrală și cel evidențiat în inventarul centralizat.

Taguri articol


12