Legea cartelelor prepay, adoptată de Camera Deputaţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea cartelelor prepay, adoptată de Camera Deputaţilor

Politică 02 Iulie 2014 / 14:16 134 accesări

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 195 de voturi ”pentru”, 20 de voturi ”împotriv㔺i 75 de abţineri, iniţiativa legislativă care obligă deţinătorii de cartele telefonice preplătite (prepay) să-şi prezinte datele personale de identificare. Iniţiativa legislativă a primit raport de adoptare din partea Comisiilor juridică şi IT. Legea este ordinară, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Senatul a adoptat anterior iniţiativa legislativă. Dacă va fi promulgată, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2015. Cu toate acestea, legea prevede o perioadă de un an, respectiv până la 1 ianuarie 2016, pentru ca posesorii de cartele preplătite să aibă posibilitatea de a furniza operatorilor de telefonie datele personale de identificare. În caz contrar, legea prevede anularea numărului de telefon. În cadrul dezbaterilor generale, deputatul UDMR Marton Arpad a solicitat retrimiterea proiectului la comisii, solicitarea sa fiind respinsă de plenul Camerei Deputaţilor, care a decis intrarea pe dezbateri şi trecerea la vot final.

Taguri articol


12