Legea colectării selective a deşeurilor în instituţiile publice, în vigoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea colectării selective a deşeurilor în instituţiile publice, în vigoare

Justiție 09 Septembrie 2010 / 00:00 1111 accesări

Legea privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice a intrat în vigoare pe 6 august! Sancţiunile cu amendă pentru nerespectarea acesteia sunt cuprinse între 500 de lei şi 10.000 de lei. Sulfina Barbu, iniţiator al legii, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, ai Asociaţiei Green Revolution au precizat, într-o conferinţă de presă, că a început campania de implementare a colectării selective a deşeurilor în instituţiile statului, printre instituţiile vizate în această campanie fiind Ministerul Educaţiei, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Preşedinţia. \"Legea 132/2010 privind colectarea selectivă va obliga toţi cei 1.300.000 de funcţionari din instituţiile publice să colecteze selectiv hârtia, plasticul, sticla şi aluminiul pentru a fi valorificate\", a spus Sulfina Barbu, preşedintele Comisiei de administraţie a Camerei. Ea a precizat că legea prevede sancţionarea cu amendă între 500 de lei şi 1.000 de lei pentru conducătorul instituţiei publice care nu respectă obligaţiile privind colectarea selectivă a deşeurilor, amendă între 500 de lei şi 3.000 de lei pentru conducătorul instituţiei care nu încheie un contract de predare a deşeurilor selective şi amendă între 5.000 de lei şi 10.000 de lei pentru operatorii economici care nu preiau deşeurile colectate selectiv sau care le preiau pe cele care nu sunt colectate selectiv. Sulfina Barbu a mai spus că până pe 10 noiembrie se va face o campanie de informare, iar după această dată se vor face controale la instituţiile publice cu aplicarea de sancţiuni în cazul în care nu sunt respectate prevederile legii. Ea a precizat că la Camera Deputaţilor, prin implementarea programului, s-au colectat selectiv 20 de tone de deşeuri în 7 luni, care au fost trimise spre reciclare, cea mai mare cantitate fiind de hârtie. Sulfina Barbu, împreună cu şeful Gărzii Naţională de Mediu, Silvian Ionescu, şi reprezentanţi ai Asociaţiei Green Revolution au precizat că aplicarea legii poate crea locuri de muncă în industria reciclării deşeurilor şi are şi rol educaţional pentru angajaţii instituţiilor publice. \"Angajaţii instituţiilor publice care la serviciu vor avea această deprindere, o vor duce către domiciliu, unde au familiile\", a opinat deputatul PDL.



12