Legea Educaţiei încurajează fuziunea universităţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea Educaţiei încurajează fuziunea universităţilor

Social 08 Ianuarie 2011 / 00:00 435 accesări

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, la Iaşi, că încurajează fuziunile între universităţi, susţinând că în prezent resursa universitară este dispersată şi că există prea multe universităţi şi prea puţini studenţi. Potrivit ministrului, este necesar ca universităţile să beneficieze de prevederile actului normativ în ceea ce priveşte formarea consorţiilor şi a fuziunilor. „Preiau ce a spus un fost ministru al Educaţiei, şi anume că România are prea multe universităţi şi prea puţini studenţi. Prin această lege a Educaţiei se încurajează, nu se obligă, fuziunea universităţilor, astfel încât să avem şi în România universităţi de top”, a declarat Funeriu. Ministrul Educaţiei a dat exemplul oraşului Strasbourg, unde cele trei universităţi au format o singură instituţie de învăţământ superior care este, la ora actuală, potrivit lui Funeriu, cea mai puternică din Franţa. Ministrul Educaţiei a anunţat că se va deplasa în centrele universitare mari ale ţării, pentru a discuta pe marginea noii Legi a Educaţiei şi pentru a prelua sugestiile din mediul academic.



12