Orbiţi de putere, portocaliii lui Boc sunt în stare să o vândă şi pe „măsa”, vorba „inteligentului” de la Ministerul Apărării, Gabriel Oprea, doar - doar or rămâne la cârma ţării. „Şantajaţi” de unguri la moţiunea din această toamnă, cei de la PDL se fac preş în faţa UDMR, fiind în stare chiar să trădeze istoria României, prin acceptarea monstruoasei legi a Educaţiei, care, dacă va trece, va permite ungurilor să calce în picioare istoria şi geografia ţării noastre, incusiv limba română. Practic, prin gesturile celor de la PDL şi UDMR, românii din Ţinutul Secuiesc se vor simţi străini în ţara lor într-o mare maghiară, care îi vor bolborosi, pe limba lor, pe Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Mihail Eminescu, Nichita Stănescu...etc. Şi, pentru că le-a prins punctul slab celor de la PDL, preşedintele UDMR, Marko Bela, care, de altfel, se exprimă într-o română aproximativă, face presiuni uriaşe pe lângă aliaţii lor pentru ca acest proiect de lege să intre în legalitate. Deşi Curtea Constituţională a hotărât că asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei este neconstituţională, Bela a declarat, ieri, că susţine că procedura prin care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament pentru Legea educaţiei naţionale trebuie continuată, el menţionând că acest act normativ poate şi trebuie să fie adoptat prin angajarea răspunderii Executivului. Preşedintele UDMR a declarat că adoptarea Legii educaţiei naţionale printr-o astfel de procedură ar permite Parlamentului, în integralitatea sa, să dea un “vot final” pentru această lege. Marko a explicat că un astfel de vot va fi dat cu ocazia dezbaterii moţiunii de cenzură depuse cu ocazia asumării răspunderii Guvernului în Parlament. Preşedintele Uniunii a opinat că această variantă ar fi de preferat faţă de situaţia în care o singură Cameră, respectiv Senatul, care este Cameră decizională, ar da votul final pentru Legea educaţiei naţionale şi ar decide asupra formei finale a proiectului de lege. Marko a arătat că legea trebuie să fie adoptată prin asumarea răspunderii, având în vedere urgenţa adoptării acestui act normativ şi necesitatea implementării reformei. Mai mutl, liderul UDMR a afirmat că raportul întocmit de opoziţie la Legea educaţiei “demolează toată ideea de reformă”, el având tupeul de a preciza că senatorii PSD şi PNL din Comisia de învăţământ, în încercarea de a se răzbuna pe UDMR, s-au răzbunat, de fapt, pe copiii aparţinând minorităţilor naţionale. Poate că Marko Bela uită că, întâi de toate, copiii minorităţilor trebuie să înveţe să se comporte româneşte, nu ca o minoritate. Referitor la Legea Educaţiei, Comisia de învăţământ a Senatului a adoptat din nou, ieri dimineaţă, în prezenţa doar a parlamentarilor opoziţiei, raportul asupra Legii Educaţiei, menţinând aceleaşi articole cuprinse în raportul respins luni de Biroul Permanent. Cei şase senatori ai opoziţiei prezenţi nu au rediscutat pe fond niciunul dintre articolele adoptate sâmbătă şi duminică, ei dând doar un vot asupra proiectului deja întocmit, în absenţa senatorilor puterii. În aceste condiţii, raportul adoptat ieri dimineaţă este identic cu cel depus anterior la Biroul Permanent, comisia menţinând eliminarea prevederii care dădea posibilitatea predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor, în învăţământul gimnazial şi liceal. Raportul menţine şi învăţământul obligatoriu de unsprezece clase, incluzând un an de grupă pregătitoare la grădiniţă, cu ciclurile primar şi gimnazial de câte patru ani. În altă ordine de idei, Biroul Permanent al Senatului a decis, ieri, ca Legea Educaţiei Naţionale să fie dezbătută şi votată săptămâna viitoare în plenul acestei camere.