Reprezentanţii Federaţiei Alma Mater au atras atenţia asupra faptului că, la trei luni şi şapte zile de la asumarea Legii Educaţiei, actuala puterea propune modificarea actului normativ fără consultarea partenerilor de dialog social, avantajând universităţile private. „La trei luni şi şapte zile de la asumarea Legii Educaţiei Naţionale, puterea actuală propune modificarea acestei legi fără consultarea partenerilor de dialog social. Analiza modificărilor legii asumate, care vor fi impuse cu siguranţă (acum Codul Dialogului Social permite orice), introduce discriminări flagrante între sistemul de învăţământ universitar de stat şi cel privat”, se arată într-un comunicat de presă semnat de liderul Alma Mater, Anton Hadăr. Potrivit lui, una dintre propuneri interzice universităţilor de stat organizarea de studii cu taxă. O altă propunere statutează discriminări clare între învăţământul de stat şi cel privat. Astfel, dacă la învăţământul de stat incompatibilităţile sunt clar precizate, la învăţământul particular incompatibilităţile sunt precizate numai prin Carta Universitară. „Carta universitară se elaborează şi se adoptă de către Senatul universitar, fără alte amendamente”, susţin sindicaliştii că ar prevedea presupusa propunere de modificarea a Legii Educaţiei. De cealaltă parte, secretarul de stat pentru învăţământul superior din cadrul Ministerului Educaţiei Cătălin Baba a declarat nu s-a iniţiat şi nici nu se va iniţia un act de modificare a Legii. „Nu am iniţiat şi nu vom iniţia un act de modificare a Legii Educaţiei Naţionale. Legea este în curs de implementare. Mai mult, în Legea educaţiei naţionale universităţile de stat şi particulare sunt tratate la fel”, susţine secretarul de stat. În ciuda afirmaţiilor lui Cătălin Baba, surse parlamentare au precizat că există un document de modificare a Legii Educaţiei, acesta fiind iniţiat de un deputat şi un senator.