Legea educaţiei naşte polemici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea educaţiei naşte polemici

Social 19 Martie 2010 / 00:00 523 accesări

PSD critică noua lege a educaţiei propusă de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pe motiv că prevederile acesteia sunt ambigue, a declarat senatorul PSD Olguţa Vasilescu, purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD. Ea a adăugat că cele două săptămâni alocate de Daniel Funeriu pentru dezbaterea proiectului nu sunt suficiente. Olguţa Vasilescu a arătat că mai multe organizaţii sindicale din învăţământ au cerut sprijinul şi au dorit să se întâlnească cu conducerea PSD pentru a analiza această lege şi pentru ca parlamentarii partidului să facă amendamente la această lege. Şeful Departamentului Educaţie al PSD, senatorul Ion Mang, a precizat că ministrul Daniel Funeriu şi-a ales un moment „foarte prost” pentru a lansa această lege, arătând că trebuia mai întâi să rezolve problemele grevei din Buzău, unde cadrele didactice şi-au suspendat activitatea, pentru că nu şi-au primit banii pe luna februarie. El a spus că membrii departamentului pe care îl conduce au analizat, în primă lectură legea educaţiei, şi au constatat că nu s-a ţinut cont de realitatea din şcoli şi se aduce o gravă atingere autonomiei universitare. Potrivit lui Ion Mang, intenţia Ministerului Educaţiei de a trece grupa pregătitoare din grădiniţe în şcoli şi clasa a IX-a din licee în gimnaziu nu ţine seama dacă şcolile şi cadrele didactice sunt pregătite să facă acest pas. De aceeaşi părere sunt şi sindicaliştii din educaţie, care au criticat propunerile din proiectul Legii educaţiei referitoare la trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pentru care spun că nu există infrastructură. Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, a spus, joi, că nu se ştie exact cum se va termina clasa a IX-a, examenele de finalizare fiind neclare în actualul proiect. De asemenea, sindicaliştii au spus că nu sunt de acord cu numirea directorilor de şcoli de către primari, pentru că aceştia nu analizează obiectiv activitatea unui director. De cealaltă parte, Daniel Funeriu a declarat că termenul de două săptămâni în care proiectul Legii educaţiei este supus dezbaterii publice este unul „rezonabil”, dat fiind că documentul conţine măsuri care au mai fost discutate anterior.



12