Executivul a decis, ieri, completarea legislaţiei în domeniul calităţii în educaţie, astfel încât Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) va acredita programele de master şi doctorat evaluând gradul de corelare a universităţilor cu piaţa muncii, dar şi ...
Ministerul Educaţiei a publicat, într-un final, lista cu locurile la master. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, cifra de şcolarizare alocată pentru ciclul de studii universitare de master în anul academic 2011 - 2012 este de 35.600 de locuri. Dintre acestea, cele mai multe (22.850) revin ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a prezentat, ieri, situaţia privind clasificarea universităţilor. Potrivit Legii Educaţiei, universităţile sunt clasificate în trei categorii: universităţi centrate pe educaţie, universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică (sau universităţi de educaţie şi ...
Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) îi atrag atenţia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, că studenţii sunt nemulţumiţi de situaţia actuală a programelor de master. „Deşi mai sunt doar trei săptămâni până la începerea noului an universitar ...
Aşa cum se vehicula anul trecut, studenţii vor evalua obligatoriu prestaţia cadrelor didactice, rezultatul fiind publicat apoi pe site-ul universităţii, potrivit unui proiect realizat de către Ministerul Educaţiei privind Statutul Studentului. Proiectul prevede totodată că în relaţia cu universitatea ...
ANOSR atrage atenţia Ministerului Educaţiei că pe 9 august expiră termenul legal până când Statutul Studentului trebuie adoptat prin Ordin al Ministrului, conform Legii Educaţiei. Statutul Studentului sau după cum este numit în legea educaţiei, Codul Studentului trebuie adoptat în termen de 6 luni de la ...
Elevii care încep clasa a V-a în anul şcolar 2011-2012 vor sta în gimnaziu cinci ani, inclusiv în clasa a IX-a. Potrivit noii Legi a Educaţiei, care a intrat în vigoare în februarie 2011, elevii care din toamnă vor intra în clasa a V-a vor urma cursurile ciclului gimnazial timp de cinci ani, cu un an mai ...
Doar 12 universităţi ar putea primi dreptul de a organiza doctorat, începând din anul academic 2011-2012, după clasificarea instituţiilor de învăţământ superior, potrivit unor surse oficiale. \"Este vorba despre cele mai performante universităţi. Doar acestea vor putea organiza doctorat. Numărul acestora ...
Vă mai amintiţi orele de lectură din şcoală? Un deliciu pentru cei care învăţau bine şi aveau note mari la română, o teroare interminabilă pentru ceilalţi? Ei bine, după ce în perioada comunismului, lectura a funcţionat excelent, locul ei fiind mai mult decât evident în programa şcolară, pe undeva ...
BANI PUŢINI, PRETENŢII MARI Biroul Permanent Naţional al Tineretului Naţional Liberal, întrunit la Timişoara la sfârşitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, a adoptat o “Rezoluţie cu privire la dezastrul din sistemul de educaţie românesc”. În textul respectiv, tinerii liberali subliniază ...
Cum poţi să devii student fără diploma de bac? Deşi Legea Educaţiei specifică (art. 151, aliniatul 1 – n.r.) clar că la înscrierea într-o instituţie de învăţământ superior, elevul este obligat să prezinte diploma de bac, o universitate particulară ieşeană a găsit soluţia: studenţii trebuie ...
INVITAŢII TARDIVE LA CONSULTĂRI Ministrul „neutru” al Educaţiei, Daniel Funeriu, cel cu diplome neechivalate, s-a trezit, după eşecul examenului de bacalaureat, să invite partidele de opoziţie la o discuţie despre viitorul educaţiei, pe baza Legii educaţiei. Tardiv. De ce acum? S-au terminat ...
Din dorinţa de a i se recunoaşte meritele pentru noua Lege a Educaţiei, ministrul de resort, Daniel Funeriu, a decis să sacrifice aproape jumătate din candidaţii la sesiunea din această vară a examenului de bacalaureat. Cel mai uşor mod de a face acest lucru: realizarea unor subiecte ale căror cerinţe ...
Universităţile care vor fuziona vor primi finanţare suplimentară, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. „Am decis, împreună cu conducerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), alocarea preferenţială şi semnificativă de fonduri pentru universităţile ...
În ciuda faptului că, teoretic, noua Lege a Educaţiei încurajează tinerele cadre didactice din mediul universitar să promoveze în funcţii şi posturi care până acum nu le erau accesibile, prevederile aceleiaşi legi fac ca numărul tinerilor care doresc să intre în sistemul de învăţământ ...
DISCUŢII NEFINALIZATE Rămâne cum am stabilit, adică discuţiile dintre PDL şi UDMR pe Statutul minorităţilor nu s-au finalizat. Mai mult, liderul PDL Mircea Toader a declarat, după întâlnirea grupului de lucru privitor la Statutul minorităţilor, că printre subiectele de dispută se numără articolul ...