Telegraf Online - tag: legea educaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre legea educaţiei

Controale în universităţi
20 iunie 2011 Controale în universităţi

Echipe mixte de control din Ministerul Educaţiei vor verifica datele transmise de universităţi în vederea clasificării, întrucât o analiză a acestora lasă să se întrevadă raportarea unor date greşite, a declarat, sâmbătă, ministrul de resort Daniel Funeriu. „Am semnat un ordin de ministru prin ...

Învăţământul românesc, pe drum greşit
18 iunie 2011 Învăţământul românesc, pe drum greşit

În ciuda nenumăratelor acte normative prin care Educaţia a fost reglementată de-a lungul anilor, niciunul dintre miniştrii care s-au perindat la conducerea ministerului de resort nu a reuşit să facă materia mai accesibilă elevilor şi să scape de surplusul de informaţii. Au reuşit, în schimb, să îi ...

„Cuiul lui Hunor”: Har-Cov-Mur
16 iunie 2011 „Cuiul lui Hunor”: Har-Cov-Mur

Încă nu reuşesc să înţeleg ce a făcut să se precipite în aşa hal chestiunea împărţelii teritoriale, încât să rişte a rupe fragila alianţă care-l mai ţine pe Boc la Putere? Sau cum de le-a luat Domnul minţile pedeliştilor astfel încât să creadă că ungurii vor înghiţi pe nemestecate ...

Doi ani de studiu, într-unul
8 iunie 2011 Doi ani de studiu, într-unul

Elevii ar putea promova doi ani de studii într-un singur an şcolar, în învăţamântul preuniversitar. Prevederea face parte din actele normative care constituie legislaţia secundară a Legii Educaţiei Naţionale şi a fost publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei. Potrivit proiectului de metodologie ...

Două statute pentru studenţi
8 iunie 2011 Două statute pentru studenţi

Statutul studentului va avea, până la începutul anului universitar următor, două forme: Statutul studentului la nivel naţional, adoptat prin ordin de ministru, ca anexă a Legii Educaţiei, dar şi Statutul studentului de la nivelul fiecărei universităţi, ca anexă a Cartei Universitare, a declarat, ieri ...

Legea Educaţiei Naţionale, amendată de americani
7 iunie 2011 Legea Educaţiei Naţionale, amendată de americani

Faptul că Legea Educaţiei Naţionale, realizată şi promulgată la cererea ministrului de resort Daniel Funeriu, îi nemulţumeşte pe toţi cei implicaţi în sistemul educaţional românesc (părinţi, elevi, cadre didactice studenţi şi profesori universitari) nu reprezintă o noutate, păgubiţii actului ...

Metodologii în dezbatere publică
4 iunie 2011 Metodologii în dezbatere publică

Aproape 60 de metodologii de aplicare a Legii Educaţiei Naţionale vor fi postate pe site-ul Ministerului Educaţiei, până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a intra în dezbatere publică, a declarat, vineri, ministrul Daniel Funeriu. „Până la sfârşitul săptămânii, un număr de aproximativ 60 ...

USL se opune asumării Legii minorităţilor
1 iunie 2011 USL se opune asumării Legii minorităţilor

PROIECT RESPINS DE OPOZIŢIE. Posibilitatea ca Guvernul să-şi asume răspunderea pe Statutul minorităţilor i-a determinat pe liderii Opoziţiei să afirme că Parlamentul a ajuns o bătaie de joc a unora care iau în derâdere instituţia legislativă a ţării. Pe cei din Opoziţie nu i-a înfuriat atât de tare ...

Statutul Minorităţilor, adoptat până la finele sesiunii parlamentare
24 mai 2011 Statutul Minorităţilor, adoptat până la finele sesiunii parlamentare

Aşa cum era de aşteptat, adoptarea tacită a eliminării istoriei şi geografiei în limba minorităţilor a zgâlţâit din temelii Coaliţia. Însă, de teama UDMR-ului, portocaliii au promis deja partenerilor de guvernare ca Statutul Minorităţilor să fie adoptat până la sfârşitul sesiunii. Senatorul UDMR ...

Fragila majoritate de la guvernare, în pericol
20 mai 2011 Fragila majoritate de la guvernare, în pericol

Dacă cei din conducerea PDL i-au asigurat pe udemerişti că propunerea legislativă privind eliminarea obligativităţii predării Istoriei şi Geografiei în limbile minorităţilor va fi „rezolvată” la Senat, nu acelaşi lucru îl crede şi colegul de partid al Robertei Anastase, deputatul Mircia ...

Coaliţia sare în aer
19 mai 2011 Coaliţia sare în aer

BOC, ÎN ŞEDINŢĂ. Aprobarea tacită de marţi a proiectului iniţiat de deputatul PDL Mircia Giurgiu, care prevede abrogarea din Legea Educaţiei Naţionale a alineatului care dă dreptul minorităţilor naţionale de a studia istoria şi geografia României în limba lor maternă a stârnit o adevărată furtună ...

Legea Educaţiei, modificată din nou?
18 mai 2011 Legea Educaţiei, modificată din nou?

Reprezentanţii Federaţiei Alma Mater au atras atenţia asupra faptului că, la trei luni şi şapte zile de la asumarea Legii Educaţiei, actuala puterea propune modificarea actului normativ fără consultarea partenerilor de dialog social, avantajând universităţile private. „La trei luni şi şapte zile de ...

Istoria şi Geografia, numai în limba română
18 mai 2011 Istoria şi Geografia, numai în limba română

Deputaţii au aprobat predarea disciplinelor Istorie şi Geografie numai în limba română. Propunerea legislativă care vizează eliminarea din Legea Educaţiei a predării Istoriei şi Geografiei României în limba minorităţilor naţionale a fost aprobat tacit de Camera Deputaţilor, întrucât termenul stabilit ...

Conferinţa decanilor
12 mai 2011 Conferinţa decanilor

Facultatea de Construcţii din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, organizează, începând de astăzi şi până pe 14 mai, Conferinţa de Primăvară a Decanilor Facultăţilor de Construcţii din România. La eveniment au fost invitaţi să participe decani şi prodecani ai instituţiilor de ...

Structura anului şcolar, modificată?
29 aprilie 2011 Structura anului şcolar, modificată?

Pentru că elevii s-au obişnuit cu actuala structură a anului şcolar, ministrul Daniel Funeriu a decis că a venit timpul să o schimbe, probabil pentru ca elevii să nu simtă că intră în rutină. Demnitarul a anunţat, ieri, că ia în calcul schimbarea structurii anului şcolar începând cu 2011 - 2012 ...

Patimile profesorilor, fără de sfârşit...
22 aprilie 2011 Patimile profesorilor, fără de sfârşit...

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, ieri, că raportul Comisiei Europene privind învăţământul din statele UE arată clar că vechiul sistem de învăţământ din România şi-a atins potenţialul maxim şi nu mai putea funcţiona, iar Legea Educaţiei intrată în vigoare în februarie 2011 este ...

1...1718192021...47
12