Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) din Bucureşti au continuat, vineri, protestul din faţa sediului Ministerului Educaţiei. Pentru a treia zi la rând, dascălii s-au adunat pentru a protesta faţă de prevederile actualei Legi a Educaţiei. De această dată ...
Zece organizaţii din toată ţara aparţinând Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au trimis, ieri, Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului pachete cu alimente (salam, brânză, murături, zacuscă, gem de casă) în semn de protest faţă de prevederile ...
Aprox. 20 de membri ai Tineretului Social - Democrat (TSD) Cluj au protestat, ieri, în faţa sediului PDL, într-o acţiune de tip flash-mob, faţă de măsurile PDL care \"obstrucţionează accesul oamenilor la luarea deciziilor şi care reintroduc cenzura\". Tinerii social democraţi s-au adunat în faţa sediului ...
Într-un stat devenit totalitar, în care părerile „contra”, deşi bine argumentate şi susţinute nu sunt luate în considerare de actuala Putere, fiind considerate iraţionale, protestele de stradă se pare că au rămas singura modalitate prin care vocea majorităţii (a alegătorilor) se poate face ...
Mii de studenţi din întreaga ţară au declanşat, ieri, seria protestelor îndreptate împotriva prevederilor Legii Educaţiei. În toate marile centre universitare din ţară, studenţii afiliaţi la Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au intrat în grevă japoneză ...
Studenţii Universităţii Maritime Constanţa (UMC) declanşează, începând de astăzi, seria protestelor îndreptate împotriva Legii Educaţiei. „Mâine (astăzi - n.r.), studenţii UMC vor intra în grevă japoneză. Vom intra la cursuri, cu banderole la braţ, în semn de protest faţă de prevederile ...
Membrii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) declanşează, începând de luni, proteste, nemulţumiţi de prevederile Legii Educaţiei şi de atitudinea reprezentanţilor Ministerului educaţiei faţă de problemele semnalate de aceştia. Liderii ANOSR au semnalat lipsa celor 25 ...
Milioanele de salariaţi români îşi vor pierde, în viitorul apropiat, drepturile, ajungând la mâna patronilor. Joi seara, premierul Emil Boc a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pentru modificarea Codului Muncii, în varianta propusă de Ministerul de resort ...
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea afirmă că, în judeţul Harghita, „nicio grădiniţă, nicio şcoală care are copii sub efectiv, unde se desfăşoară învăţământ în limba română, nu va fi desfiinţată”. Oana Badea a afirmat că drepturile copiilor care învaţă în ...
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat că situaţia directorilor de şcoli care nu vor alege, în termenul stabilit, între cariera din învăţământ şi funcţia politică va fi decisă de Agenţia Naţională de Integritate (ANI). „De la data de 25 februarie, starea de ...
Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au anunţat că vor picheta sediul Ministerului Educaţiei în perioada 2 - 4 martie şi strâng semnături pentru declanşarea grevei generale în luna mai, cele mai multe nemulţumiri vizând drepturile salariale ale cadrelor didactice şi unele ...
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea a declarat, ieri, că directorii de şcoli care deţin funcţii politice mai pot opta, până pe 25 februarie, conform noilor prevederi ale Legii Educaţiei, pentru a rămâne în sistemul de învăţământ, renunţând la cariera din cadrul partidului politic ...
Liderii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au acuzat Ministerul Educaţiei de manipulare şi igoranţă în problema reprezentării lor în consiliile de administraţie ale universităţilor şi la decizia de alegere a rectorilor. Reacţia ANOSR vine după ce reprezentanţii ...
Dialogul social în România nu mai există, partenerii sociali sunt ignoraţi complet de Guvern, iar rolul Parlamentului a dispărut, actele normative importante, care decid soarta a milioane de români, fiind adoptate prin angajarea răspunderii Executivului. Premierul Emil Boc a anunţat, vineri, că există ...
Cadrele didactice care nu au locuinţă în localitatea unde predau şi cărora autorităţile locale nu le pot asigura o casă corespunzătoare beneficiază de decontarea navetei între localitatea de domiciliu şi cea unde lucrează, se arată într-o primă formă a instrucţiunilor privind aplicarea Legii ...
Cam aceasta este \"poziţia\", ironic vorbind, în care se află actuala putere de la Bucureşti. Guvernul lui Boc este \"crăcănat\", pardon de expresie, sau strâns ca într-o menghină, alegeţi varianta pe care o preferaţi, între dictatura economică a Fondului Monetar Internaţional şi şantajul politic din ...