Debitorul care este în insolvenţă vădită este obligat ca, în termen de 30 de zile de la apariţia stării, să înregistreze la tribunal o cerere pentru a fi supus prevederii acestei legi. În premieră, neintroducerea sau introducerea tardivă a acestei cereri de către debitorul persoană fizică ori de către reprezentantul legal al persoanei juridice, după ce au trecut mai mult de şase luni de la împlinirea termenului prevăzut, se consideră bancrută simplă (infracţiune ce se pedepseşte fie cu închisoare, de la trei luni la un an, sau cu amendă). Şi introducerea prematură, cu rea-credinţă de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului pentru prejudiciile cauzate. Explicaţia este că, după deschiderea procedurii, se suspendă de drept orice acţiuni judiciare sau extrajudiciare asupra debitorului sau bunurilor sale pentru realizarea creanţelor. Astfel, prin intrarea în procedura de insolvenţă, debitorul ar putea să urmărească doar să se pună la adăpost de creditori. Evident, creditorul este îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii, însă trebuie să aibă o creanţă neîncasată de minimum 10.000 de lei. Excepţie se face în cazul salariaţilor, care pot acţiona în cazul în care nu au încasat echivalentul a şase salarii medii pe economie.

Atenţie la afacerile cu faliţi!

Dacă în ultimii trei ani aţi cumpărat un activ "la ocazie", fiţi foarte atenţi. Chiar dacă sînteţi un cumpărător de bună-credinţă, s-ar putea să fiţi obligat să-l daţi înapoi ori să-l plătiţi din nou de bun dacă cel de la care aţi cumpărat a intrat în procedură de insolvenţă. Legea insolvenţei îi permite administratorului judiciar/lichidatorului să introducă acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, iar judecătorii rareori resping acţiunile în anulare. Cum se poate evita o asemenea situaţie? Cumpărătorul trebuie să fie precaut şi să verifice, pe cît posibil, starea financiară a societăţii care vinde activul respectiv.

Cu un plan bun, te poţi redresa

În linii mari, traseul rămîne cel cunoscut: judecător sindic, administrator judiciar pentru reorganizare judiciară, lichidator, pentru cazul în care planul de reorganizare eşuează şi se intră în faliment. În premieră, apare procedura simplificată, cînd se ajunge direct la faza de faliment (într-o perioadă de 60 de zile). Această procedură se declanşează în cazul în care a fost cerută de debitor şi, automat, în cazul în care debitorul este comerciant persoană fizică, acţionînd individual sau într-o asociaţie familială; nu deţine niciun bun în patrimoniu, nu posedă acte constitutive sau documente contabile, nu poate fi găsit administratorul, nu mai are sediu ori nu corespunde adresei. Un prim pas în eliminarea tergiversărilor: toate persoanele care pot propune un plan de reorganizare au un termen limită de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv al creanţelor. Debitorul trebuie să precizeze de la început intenţia de a intra în reorganizare şi, dacă are un plan, acesta trebuie aprobat de adunarea acţionarilor/asociaţilor.

Are dreptul să propună un plan şi creditorul/creditorii care deţin împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor. Atfel, în situaţia în care 80% din creanţele prezente la vot vor fi pentru trecerea la faliment, acest lucru nu se va întîmpla dacă creditorii deţinînd 20% din valoarea creanţelor vor declara că doresc să depună un plan de reorganizare. Pe parcursul executării planului, debitorul va fi condus de un administrator special, care este supravegheat de administratorul judiciar, deşi legea nu stabileşte în ce constă supravegherea debitorului şi a administratorului special. O noutate apare şi la ordinea plăţilor către creditori: creanţele bugetare au coborît pe locul patru, iar creanţele izvorîte din raportul de muncă au urcat pe locul doi.

Statul, “fanul” executărilor

La sfîrşitul anului trecut, la Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR) erau în lucru aprox. 11.000 de dosare în baza Legii 64/1995. Potrivit specialiştilor, Fiscul (ANAF) recurge la "practica păguboasă a înlocuirii procedurii de insolvenţă cu executarea silită". În schimb, falimentul rămîne o opţiune în cazul recuperării banilor de la firmele mici. În primul semestru al anului, s-au introdus cereri de faliment în cazul a 1.580 de contribuabili mici şi mijlocii, dar şase în cazul contribuabililor mari. Anul trecut au fost 2.787 de cereri în cazul IMM-urilor şi 10 în cazul contribuabililor mari. În 2004, datele indică 3.620 cereri pentru IMM-uri şi 57 pentru contribuabilii mari. Acolo unde firmele nu mai aveau niciun activ în patrimoniu, plata lichidatorilor s-a făcut din fondul de lichidare (constituit prin aplicarea a 10% din taxele de înregistrare la Registrul Comerţului). Lichidatorii spun însă că nu mai vor să facă muncă patriotică - avînd de încasat de la fondul de lichidare 5,15 milioane de lei (în general, onorariul pentru un dosar este 300-500 de lei). Prin noua lege, taxele pentru alimentarea fondului vor creşte la 20%, iar fondul va trece în administrarea Uniunii practicienilor în insolvenţă.