Legea Pensiilor subminează economia?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea Pensiilor subminează economia?

Economie 17 Septembrie 2018 / 17:22 2189 accesări

Proiectul Legii privind sistemul public de pensii sabotează interesele majore ale economiei, în condiţiile în care prevede o creştere a punctului de referinţă cu 79% în următorii trei ani, a afirmat, luni, Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate, arată agerpres.ro. "Modificarea legislaţiei privind sistemul public de pensii are implicaţii multiple sociale şi economice, fiind imperios necesar ca înainte de luarea unei hotărâri în acest domeniu să fie realizate ample analize de impact (social, bugetar, economic) şi consultări cu partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile. Conform proiectului, valoarea punctului de referinţă va creşte de la 1.265 de lei, la 1 septembrie 2019, la 1.875 de lei, la 1 septembrie 2021. Aceasta înseamnă o creştere cu 79%, fapt nemaiîntâlnit în vreo altă ţară. Această majorare a pensiilor va aduce creşteri ale taxelor şi impozitelor, dar şi a inflaţiei, cu până la 15%", a spus Ovidiu Nicolescu.

Conform acestuia, noua Lege a sistemului public de pensii trebuie să respecte pe deplin principiile politicii fiscal-bugetare, precum principiul transparenţei, al stabilităţii, cu asigurarea predictibilităţii pe termen mediu, al responsabilităţii fiscale, al echităţii, cu luarea în calcul a impactul financiar potenţial asupra dezvoltării economice pe termen mediu şi lung.

Reprezentanţii CNIPMMR apreciază că în 2018 va exista un deficit de circa 7 miliarde de lei la bugetul de pensii, ce va fi acoperit de la bugetul general. Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează 5,7 milioane de salariaţi şi un salariu mediu brut de 5.362 lei în 2021 (netul urmând să fie 3.313 lei). Astfel, 21,25% din salariul mediu brut în 2021 ar genera venituri la bugetul de pensii de 78 miliarde de lei, în condiţiile unei colectări integrale, iar cheltuielile pentru pensii în 2021 vor fi de 115 miliarde lei, deficitul fiind de peste 30 miliarde de lei.

Taguri articol


12