Legea privind controlul averii demnitarilor, neconstituţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea privind controlul averii demnitarilor, neconstituţională

Politică 17 Aprilie 2008 / 00:00 508 accesări

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis, ieri, ca fiind neconstituţională Legea privind modificarea Legii115/1996, pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Curtea a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 punctul 2 din Legea pentru modificarea Legii 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, dispoziţii prin care a fost modificat aliniatul (1) al art.18 din Legea 115. Sesizarea a fost formulată de 71 de deputaţi în cadrul controlului anterior promulgării legii, potrivit prevederilor art. 146 litera a) din Constituţie. În urma deliberării, magistraţii Curţii, cu majoritate de voturi, au constatat că legea este neconstituţională. Motivarea soluţiei pronunţate de magistraţi va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi premierului.



12