Preşedintele Traian Băsescu a promulgat ieri legea de aprobare a Ordonanţei de Guvern nr. 20/2009 privind organizarea şi funcţionarea MAI şi a unor unităţi din subordine, act retras iniţial de la promulgare în urma unei cereri a Senatului în care se invoca o eroare materială în textul unui raport care îl însoţea. Într-un amendament adoptat de comisiile de specialitate se arată că \"dobândirea calităţii de personal al MAI presupune acordul implicit al acestuia pentru testarea integrităţii sale profesionale\". \"Testarea integrităţii profesionale este efectuată de Direcţia Generală Anticorupţie şi reprezintă o metodă de identificare, evaluare şi înlăturare a vulnerabilităţilor şi riscurilor care determină personalul Administraţiei şi Internelor să comită fapte de corupţie, constând în crearea de situaţii virtuale, similare celor cu care se confruntă personalul în exercitarea atribuţiunilor de serviciu. (...) Procedura de testare a integrităţii profesionale se stabileşte prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor\", se arată în amendament. Potrivit aceluiaşi amendament, în situaţia în care, cu ocazia testării integrităţii, se constată comiterea unor fapte de natură penală, Direcţia Generală Anticorupţie sesizează organul de urmărire penală competent. Proiectul de lege a fost adoptat cu 98 de voturi \"pentru\", trei \"împotrivă\" şi o abţinere.