Legea referendumului, din nou în atenţia Curţii Constituţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea referendumului, din nou în atenţia Curţii Constituţionale

Politică 10 Aprilie 2007 / 00:00 712 accesări

Un articol al Legii referendumului referitor la numărul de voturi ale parlamentarilor necesar pentru admiterea unei solicitări a şefului statului de a convoca referendumul intră în dezbaterea Curţii Constituţionale săptămîna viitoare. Este a treia oară, de la începutul anului, cînd această instanţă este sesizată cu privire la Legea referendumului nr.3/2000, pînă acum judecătorii Curţii admiţînd de două ori că articole ale legii sînt neconstituţionale şi cerînd Parlamentului să îndrepte prevederile. Ultimele critici aduse Legii 3/2000 arată că "punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărîre adoptată în şedinţă comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor". Pe de altă parte, unul din articolele Constituţiei stipulează că "legile organice şi hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră". La 1 martie, Parlamentul a respins proiectul de hotărîre prin care se cerea avizul favorabil solicitării lui Băsescu de iniţiere a unui referendum privind votul uninominal. Conform articolului 90 din Constituţie, şeful statului, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Totuşi, Birourile Permanente au decis atunci să ceară o soluţionare din partea Comisiilor juridice, mai ales că unii dintre parlamentari au invocat faptul că, potrivit Constituţiei, hotărîrea se poate considera adoptată, fiind votată de mai mult de jumătate din parlamentarii prezenţi, iar potrivit Legii referendumului, care stabileşte necesitatea majorităţii calificate, hotărîrea nu este nici adoptată, nici respinsă. Democraţii au contestat la Curtea Constituţională votul dat de Parlament, instituţia Avocatului Poporului formulînd în acest sens un punct de vedere, întrucît poate sesiza Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor, înainte de promulgarea acestora. Proiectul de hotărîre preciza că Parlamentul aviza favorabil solicitarea şefului statului referitoare la organizarea unui "referendum naţional consultativ cu privire la introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului începînd cu următoarele alegeri". Dezbaterile au fost marcate atunci de lungi discuţii procedurale, reprezentanţii opoziţiei arătînd că votul uninominal nu este definit din punct de vedere juridic. Birourile Permanente ale Parlamentului au amînat pentru săptămîna aceasta discutarea scrisorii lui Traian Băsescu privind organizarea unui referendum pe tema introducerii votului uninominal. Săptămîna trecută, Curtea Constituţională a decis că Parlamentul trebuie să hotărască, pe baza datelor şi informaţiilor care-i vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a preşedintelui României, în concordanţă cu dispoziţiile articolului 95 din Constituţie. Hotărîrea privind suspendarea preşedintelui se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, votul fiind secret, cu bile.



12