Legea Registrului Comerţului, neconstituţională

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea Registrului Comerţului, neconstituţională

Economie 11 Decembrie 2009 / 00:00 404 accesări

Curtea Constituţională a decis, ieri, că este neconstituţională Legea care a modificat actul normativ privind camerele de comerţ din România şi pe cel referitor la registrul comerţului. Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru. În 3 noiembrie, deputaţii au adoptat cu 242 voturi \"pentru\", 36 de voturi \"împotrivă\" şi opt abţineri, propunerea legislativă privind trecerea oficiilor de Registru al Comerţului de la Ministerul Justiţiei, la Camerele de Comerţ. Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Alina Bica, a declarat, atunci, că propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaţilor prezintă aspecte de nelegalitate din punctul de vedere al Constituţiei. Secretarul de stat a arătat că prin trecerea Registrului Comerţului din subordinea Ministerului în subordinea Camerelor de Comerţ se pun în discuţie programele de cooperare juridică în plan european, cum ar fi E-justice şi N-lex, precum şi aplicarea unor directive europene în materia societăţilor comerciale.



12