Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, ieri, că liberalii vor ataca la Curtea Constiutuţională (CC) şi Legea salarizării unitare, menţionînd că parlamentarii jurişti lucrează la textul pe care îl vor înainta Curţii. La finalul plenului reunit consacrat dezbaterii şi votării moţiunii de ...
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sîrbu, se va întîlni săptămîna viitoare, în 28 septembrie, cu preşedinţii confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional, pentru a analiza evoluţia salariului minim brut pe economie. În prezent, Executivul a propus ca ...
Liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) se întîlnesc, astăzi, pentru a discuta despre măsurile ce se impun pentru rezolvarea problemelor din sistem, urmînd să ia în discuţie şi propunerea privind intrarea în grevă generală, pe durată nedeterminată, din 16 noiembrie. În cadrul ...
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a anunţat, ieri, că va declanşa pe 28 octombrie greva generală, dacă pînă pe 20 octombrie Guvernul nu le rezolvă revendicările. Preşedintele FNSA, Valer Suciu, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Executivul trebuie să elimine ...
Şedinţa plenului reunit consacrată dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură a PNL şi UDMR, “Guvernul PD-L-PSD a hotărît: Decît muncă fără rost, mai bine puţin şi prost” pe Legea salarizării s-a desfăşurat, ieri, în prezenţa premierului Emil Boc şi a Cabinetului pe care îl conduce ...
Preşedintele “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, ieri, că parlamentarii ar trebui să voteze pentru moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR, dar crede că probabilitatea ca acest lucru să se întîmple este foarte mică, deoarece nu există un interes ca Guvernul să cadă. “Eu îi ...
Sindicaliştii veterinarilor deschid conflictul de muncă, ameninţînd că vor bloca activitatea sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor şi că vor participa, alături de celelalte sindicate, la toate protestele şi grevele organizate din cauza subfinanţării sistemului. Pentru asigurarea rezolvării ...
Şedinţa de plen consacrată citirii moţiunii de cenzură depuse de PNL şi UDMR a început, ieri după-amiază, cu 40 de minute întîrziere, în prezenţa a 326 de parlamentari şi fără niciun reprezentant al Guvernului. Moţiunea intitulată “Guvernul PD-L-PSD a hotărît: “Decît muncă fără ...
Sindicatele din Parlament au trimis, ieri, o scrisoare Biroului Permanent al Camerei, prin care cer respingerea legii privind salarizarea unitară a personalului bugetar, arătînd că Guvernul nu a luat în considerare niciun amendament legat de salarizarea aparatului Parlamentului. Sindicaliştii au precizat că ...
Reprezentanţii Alianţei Bugetarilor au stabilit ieri calendarul acţiunilor de protest şi au decis ca, în 30 septembrie, să picheteze sediile PSD şi PD-L, lansînd totodată un apel către angajaţii din mediul privat să fie solidari şi să participe la greva generală anunţată pentru 5 octombrie ...
Deputatul PNL Tudor Chiuariu a anunţat, ieri, că sesizările către Curtea Constituţională a României (CCR) privind legile educaţiei şi reorganizarea unor instituţii publice vor fi depuse cel mai probabil mîine, după ce vor avea loc discuţii cu juriştii din PNL asupra aspectelor care ar trebui incluse în ...
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sîmbătă, în faţa delegaţilor la Consiliul Reprezentanţior Unionali (CRU), că, “în clipa de faţă, Uniunea este aptă să fondeze o alianţă de guvernare cu un partid sau altul, dar nu cu orice preţ”. Bela a afirmat că, în perioada care urmează ...
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că poate concepe o guvernare comună şi cu PD-L, şi cu PSD, şi cu PNL, reprezentanţii Uniunii fiind “compatibili” cu toate cele trei partide. El a spus că nu crede că UDMR va decide cum va arăta Guvernul, dar s-ar putea ajunge într-o situaţie ...
Pe zi ce trece, prevederile Legii unice a salarizării nemulţumesc şi mai mult sindicaliştii. Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt (FSLI) reclamă faptul că prevederile legii pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, la începutul acestei săptămîni, elimină sporurile ...
Vicepreşedintele PNL, deputatul Eugen Nicolăescu, a declarat, ieri, că parlamentarii liberali şi UDMR au finalizat textul moţiunii de cenzură intitulată „Guvernul PD-L - PSD a hotărît: „Decît muncă fără rost, mai bine puţin şi prost”, care a fost deja depusă la secretariatele celor ...
Mascarada politică petrecută marţi, 15 septembrie, în Parlamentul României, în dispreţul aleşilor şi al alegătorilor, deopotrivă, a provocat, aşa cum era de aşteptat şi cum a declarat, de altfel, Crin Antonescu, încă din acea zi, o moţiune de cenzură semnată de PNL şi UDMR. Cele două partide au ...