Legea unică de salarizare va fi aplicată cu acceptul FMI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea unică de salarizare va fi aplicată cu acceptul FMI

Social 24 Iulie 2009 / 00:00 638 accesări

Guvernul se va consulta cu FMI asupra modului de structurare şi de aplicare a legii de salarizare unică în sistemul bugetar, iar proiectul va fi definitivat după analizele cu experţii instituţiei internaţionale. Executivul a decis în şedinţa de ieri, după o nouă discuţie privind viitorul sistem de salarizare a bugetarilor, ca dezbaterile asupra proiectului de lege să continue şi în zilele următoare, între toate ministerele. Discuţiile cu FMI asupra proiectului de lege vor începe însă săptămîna viitoare, cînd o delegaţie a Fondului va sosi la Bucureşti, pentru evaluarea acordului de împrumut convenit cu România în primăvara acestui an. În acordul cu FMI, Guvernul s-a angajat să adopte legea salarizării unice până la 30 octombrie 2009. Autorităţile române se angajează să unifice şi să simplifice grila de calcul a salariilor, precum şi sistemul de bonusuri aplicate în sectorul public. Valentin Mocanu, secretar de stat în Ministerul Muncii, a declarat, în urmă cu două săptămîni, că grila de salarizare din proiectul de lege va fi reevaluată şi prin ajustarea coeficienţilor mari de remunerare, deoarece analizele Ministerului de Finanţe au indicat că nu există resurse financiare disponibile pentru propunerile de salarizare avansate de Ministerul Muncii. Iniţial, coeficienţii de ierarhizare propuşi de sindicate pentru stabilirea grilei porneau de la 5 pentru referentul superior, 8 pentru profesorul de liceu grad II şi 11 pentru medicul primar de clinică. În urma negocierilor cu celelalte ministere şi cu confederaţiile sindicale, s-a stabilit ca aceştia să fie 3,7, 5,5 şi 8,5. Totuşi, Ministerul Muncii a mai făcut o ajustare a în şedinţa de Guvern din 24 iunie, coeficienţii discutaţi fiind cu aproximativ 40% mai mici, iar nivelurile de jos fiind cuprinse între 2,3 şi 5,4 salarii minime pe economie.



12