Legea vânzării terenurilor ar putea să treacă prin Parlament până la finalul anului, a declarat, ieri, secretarul de Stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu. „Legea trebuie să apară până la finalul anului şi, de asemenea, normele de aplicare, pentru că prin norme sperăm să clarificăm unele lucruri. Foarte important este să gândim cât mai bine lucrurile în aşa fel încât să vedem reflectate în legislaţie interesele României, fără a fi contestate de către Comisia Europeană”, a spus Irimescu. El a precizat că, dacă legea şi normele de aplicare nu vor fi aprobate până la finalul anului, de la 1 ianuarie persoanele fizice din UE vor putea cumpăra liber terenuri agricole. De asemenea, Irimescu a precizat că, dacă va fi ceva necorespunzător în textul acestei legi sau în normele de aplicare, autorităţile de la Bruxelles se vor autosesiza. Întrebat dacă este posibil ca România să se confrunte cu o avalanşă de cereri de cumpărare de terenuri după 1 ianuarie 2014, Irimescu a spus că acest scenariu este exclus. Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.