Nu este de ajuns să spunem pentru că aşa am pomenit din bătrâni, pentru că bucatele tradiţionale de Paşte au o valoare simbolică legată de plecarea dintre cei vii şi Învierea lui Iisus. Potrivit istoricilor, când vorbim de bucatele tradiţionale de Paşte, cu semnificaţie aparte pentru ...
Membri ai trupelor The Chemical Brothers şi Kasabian şi Emily Eavis, coorganizatoare a Festivalului Glastonbury, se numără printre personalităţile din industria muzicală care i-au adus un ultim omagiu lui Keith Flint, solistul grupului The Prodigy, prin intermediul unor mesaje publicate luni după-amiază pe ...
Creatorul de modă german Karl Lagerfeld, designerul principal al casei Chanel, a murit la vârsta de 85 de ani, potrivit Paris Match. Creatorul de modă Karl Lagerfeld a fost spitalizat de urgenţă luni seară, la Paris, şi a murit marţi dimineaţă. Karl Lagerfeld a fost marele absent la propriul show ...
Sfinţii apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an în data de 29 iunie. Această zi, denumită popular SânPetru de Vară, aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel ...
Dacă vă pasionează vizitarea zonelor încărcate de istorie şi mister din România – şi Slavă, Domnului, avem multe – iată una dintre ele: este vorba despre satul Alba din comuna Hudești din Botoșani. În acest sat se găseşte o movilă mare, sub care și-ar dormisomnul de veci ...
Credincioşii lasă sec duminică, 3 iunie, pentru postul Sfinţilor Petru şi Pavel, care ţine până în ziua de 28 iunie inclusiv. Cele aproape trei săptămâni de interdicţii sunt cunoscute în popor şi sub denumirea de Postul Sânpetrului. Postul Sfinţilor Petru şi Pavel 2018 ...
Ziua de 9 martie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici ucişi în Sevastia, are pentru spiritualitatea populară o conotaţie aparte, informează Gândul. Conform tradiţiei creştine, sfinţii martiri au fost 40, însă după cea geto-dacică au fost 44, atâtea ...
Ziua de 1 Martie aduce, cel puţin simbolic, primăvara, vremea frumoasă şi reînviere naturii după iarna lungă şi grea. Există o serie de superstiţii şi tradiţii care trebuie respectate pe 1 Martie. De 1 Martie, femeile primesc mărţişoare, legate cu un şnur alb-roşu, ca simboluri aducătoare de ...
Moş Crăciun a pornit, duminică, în călătoria lui din Ajunul Crăciunului de 510 milioane de kilometri, în care va vizita - la fiecare minut - 390.000 de case şi va consuma 71,7miliarde de calorii. El este urmărit de North American Aerospace Defense Command, unde vor fi primite peste 70.000 de ...
Actriţa americană de origine maghiară, Zsa Zsa Gabor, a decedat la vârsta de 99 de ani, potrivit BBC. Zsa Zsa Gabor a murit în propria locuinţă, în urma unui atac de cord, dupa ce în ultimii ani s-a confruntat cu mai multe probleme medicale. Actriţa s-a confruntat în ultimii ...
Centrul cultural al leagănului lumii, Grecia, poate fi privit, în lumina unei noi descoperiri, dintr-o cu totul altă perspectivă decât până acum. S-ar părea că grecii practicau canibalismul... Arheologii au făcut o descoperire sinistră pe vârful unui munte din Grecia, ce ar putea ...
Trupa britanică Led Zeppelin își păstrează statutul de legendă a rockului: un tribunal din Los Angeles a decis joi că "Stairway to Heaven", probabil cea mai populară piesă a lor, nu a copiat fragmentul trupei californiene Spirit, relatează EFE. Celebra piesă a grupului Led Zeppelin a ...
Astăzi, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului. Creştinii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte în ...
În fiecare an, în prima vineri de după Paşte, numită și Vinerea Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Sărbătoarea, care în acest an va fi pe 6 mai, este închinată Maicii Domnului. Potrivit tradiţiei, sărbătoarea evocă un miracol care datează din secolul ...
Antrenantul spectacol de teatru-dans „Hades și Persefona: o legendă despre tenebre și lumină”, cu care Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” a deschis, pe 31 martie, festivalul „Primăvara Artelor”, va fi prezentat astăzi, 12 aprilie, de la ora 19.00, pe scena din Aula ...
Trupa britanică The Rolling Stones a susținut, vineri seară, un concert în Havana care i-a făcut să vibreze pe zecile de mii de fani din Cuba, unde mare parte a muzicii rock internaționale a fost interzisă zeci de ani, concertul având loc la puțin timp după vizita președintelui SUA în ...