Legislaţia din Sănătate este „ambiguă” şi „lasă loc interpretărilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legislaţia din Sănătate este „ambiguă” şi „lasă loc interpretărilor”

Social 19 Ianuarie 2009 / 00:00 582 accesări

Noua conducere a Ministerului Sănătăţii (MS) apreciază că obiectivul major pentru anul 2009 îl constituie creşterea calităţii vieţii românilor prin îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Secretarul de stat în MS, dr. Cristian Irimie, a declarat că atingerea acestui obiectiv se va realiza printr-un management reformat, performant, pentru întreg sistemul de sănătate. Noile principii economice de management ce vor fi implementate se referă la descentralizarea şi responsabilizarea decizională şi administrativă, susţinerea competiţiei în asigurarea serviciilor medicale, eficienţa generală şi transparenţa în administrarea şi cheltuirea banilor contribuabililor. Trecerea spitalelor, cu excepţia celor regionale şi de urgenţă, în administrarea comunităţilor locale se înscrie în descentralizarea pe care o are în vedere ministerul de resort, dar nu înainte de a identifica şi susţine resursele financiare, avînd în vedere costurile mari ce ar împovăra bugetele locale. Irimie a spus că trebuie stimulată iniţiativa privată, pe baza competiţiei şi nu a concurenţei, în scopul ridicării standardului de calitate şi nu a eliminării ”adversarilor”.

La ţară, asistenţa medicală, profund deficitară

Totodată, el a atras atenţia că asistenţa medicală în mediul rural este “profund deficitară” prin lipsa de personal şi bază materială, pentru creşterea calităţii serviciilor în aceste zone impunîndu-se înfiinţarea unor stimulente financiare pentru personalul medical. Se va proceda la o nouă abordare a asistenţei primare prin înfiinţarea unor echipe multidisciplinare care să asigure continuitatea serviciilor medicale, crearea unor centre de îngrijire, inclusiv pentru afecţiuni minore şi a unor linii telefonice de suport care să îndrume pacienţii spre cele mai indicate forme de tratament. Irimie a spus că programul privind construirea spitalelor de urgenţă a fost stopat pe fondul crizei economice, urmînd a se reanaliza oportunitatea construirii acestora în diverse locaţii din ţară.

Va demara programul de reabilitare a maternităţilor

Oficialul a declarat că, în schimb, va demara programul de reabilitare a maternităţilor, care a fost deja întîrziat cu mai mult de un an, în condiţiile în care exista finanţare şi proiecte elaborate. De asemenea, secretarul de stat în MS a atras atenţia asupra faptului că nu există în domeniul sănătăţii o legislaţie “clară, în favoarea medicului şi pacientului”, aceasta fiind “ambiguă, lasă loc la interpretări” şi, de aceea, trebuie reanalizată şi acordată la noua strategie a ministerului. Irimie a precizat că demararea proiectelor ministerului se va face în primul semestru al acestui an, avîndu-se în vedere preluarea unor modele de succes din sistemele de sănătate din ţări europene şi adaptarea lor la România, avînd în vedere experienţa acestora.



12