Medicii legişti au finalizat necropsia studentului în vârstă de 22 de ani, găsit fără suflare sub podul rutier de la Agigea. Specialiştii au stabilit că decesul a survenit ca urmare a căderii de la înălţime. Verdictul acestora confirmă ipoteza suicidului, pe trupul lui Bogdan Sâmpetru nefiind descoperite leziuni ce ar fi putut surveni în urma unui accident rutier. Tânărul era student în anul III la Universitatea Maritimă Constanţa (UMC). Trupul lui neînsufleţit a fost găsit de un bărbat care ieşea de la cumpărături din hypermarket-ul Selgros şi a trecut cu maşina pe sub pod. Îngrozit, bărbatul a oprit o maşină a Poliţiei Rutiere care se afla în misiune în zonă. Primii care au răspuns apelului prin linia 112 au fost poliţiştii din Agigea şi medicii de la ambulanţă. La scurt timp au sosit şi criminaliştii, însoţiţi de maşina de la Morga Cimitirului Central. Poliţiştii continuă cercetările pentru a elucida împrejurările exacte în care Bogdan Sâmpetru şi-a pierdut viaţa.