Lei sau euro, marea dilemă a creditului imobiliar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Lei sau euro, marea dilemă a creditului imobiliar

Economie 02 Aprilie 2011 / 00:00 610 accesări

Cele mai multe bănci din România au în portofoliu şi credite imobiliare proprii, destinate celor care nu se încadrează sau care nu vor să se încurce cu statul, în cadrul programului Prima Casă. Unele bănci, ca ING, au refuzat chiar să ia parte la Prima Casă, promovând împrumuturi alternative. Deşi ofertele diferă de la o instituţie de credit la alta, liniile generale sunt cam aceleaşi: perioadă contractuală mare (25 - 30 ani), sumă rambursată de peste trei ori mai mare decât cea împrumutată şi o îndelungă dezbatere legată de moneda ideală în care să contractaţi un astfel de credit (leu sau euro). Spre exemplu, pentru un credit de 70.000 euro (echivalentul în lei), cu o dobândă de circa 10,25% (Robor la şase luni plus 3,75% marjă fixă), suma rambursată, peste 30 de ani, ajunge să fie de aproape patru ori mai mare. O variantă ceva mai bună ar fi creditul în euro. Cei mai mulţi analişti spun că leul va continua să se aprecieze în faţa monedei unice europene, şansele să avem un curs de 5 lei/euro fiind extrem de reduse. Pe de altă parte, România va intra, în cele din urmă, în zona euro, deşi nu putem garanta în proporţie de 100% acest lucru, moment în care toate creditele vor fi preschimbate automat. Totuşi, bancherii avertizează că Euribor, indicatorul folosit la calculul dobânzilor, ar putea creşte, la circa 1,5%, în următoarele 12 luni, fapt care va duce la o majorare cu până la 10% a ratelor la creditele în euro. Ambele credite au avantaje şi dezavantaje, aşa că, în concluzie, cel mai indicat este să ascultăm sfatul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu: „Împrumutaţi-vă în valuta în care luaţi salariul”. În 30 de ani se pot schimba multe şi poate, la un moment dat, vom ajunge să trăim bine.

Taguri articol


12