O echipă de cercetători a creat lentile de contact care, atunci când sunt utilizate împreună cu ochelari speciali, oferă purtătorului vedere telescopică, mărind detaliile de până la 2,8 ori. Sistemul, care permite purtătorului să treacă de la vederea normală la cea telescopică şi invers, prin intermediul unor filtre polarizatoare din ochelari, a fost dezvoltat pentru a-i ajuta pe cei care suferă de deficienţe de vedere legate de vârstă, precum degenerescenţa maculară, care afectează partea ochiului responsabilă cu distingerea detaliilor mici.
Lentila de contact are o regiune centrală care lasă lumina să treacă pentru vederea normală, iar în jurul acesteia se află elementul telescopic, compus din oglinzi minuscule de aluminiu care acţionează ca o lupă. În mod normal, imaginea mărită nu este văzută, fiind blocată de filtrele polarizatoare din ochelarii care însoţesc lentilele. Purtătorul poate trece la vederea telescopică modificând aceste filtre. Pentru sistemul de filtrare, echipa de cercetători condusă de Joseph Ford, de la Universitatea San Diego din California, şi Eric Tremblay, de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne, Elveţia, a adaptat o pereche de ochelari produsă de Samsung pentru televizoarele sale 3D. În mod normal, aceşti ochelari creează un efect 3D prin blocarea alternativă a lentilei stângi şi a celei drepte. Dezvoltarea sistemului pentru vedere telescopică a fost finanţată de Darpa, ramura pentru cercetare a armatei americane, ceea ce sugerează că lentilele de contact inovatoare ar putea fi utilizate curând pe câmpul de luptă.