Cîntăreaţa britanică a primit un pumn în plină figură în timp ce oferea autografe fanilor, miercuri, într-o librărie din centrul Londrei, la lansarea autobiografiei sale. Reprezentanţii poliţiei londoneze au declarat că au arestat un bărbat în vîrstă de 29 de ani, sub acuzaţia de agresiune posibil cauzatoare de vătămare fizică. Suspectul este anchetat în prezent la sediul central al poliţiei din Londra. “Fratele meu a văzut tot incidentul. Agresorul s-a prezentat în faţa ei cu o carte, ea i-a semnat-o şi, cînd se uita în sus spre el, el i-a tras un pumn”, a declarat pentru BBC unul dintre fanii cîntăreţei britanice, prezent în librărie în momentul comiterii agresiunii.
Leona Lewis, cîştigătoarea emisiunii de televiziune The X Factor din Marea Britanie, oferea autografe fanilor, semnînd coperta volumului său autobiografic intitulat “Dreams”, lansat miercuri, în librăria Waterstone din Piccadilly Circus. “Putem să confirmăm că a existat un incident în timp ce Leona Lewis oferea autografe în această după-amiază”, a declarat purtătorul de cuvînt al librăriei Waterstone. Agresiunea a fost imediat oprită de gărzile de securitate prezente la faţa locului, iar poliţia îl anchetează pe agresor. Leona Lewis, al cărei prim album a debutat a intrat pe primul loc în clasamentul albumelor din SUA în 2008, a fost serios afectată de acest incident, însă nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.