Leonard Doroftei, audiat în dosarul "Gala Bute"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Martor fără voie

Leonard Doroftei, audiat în dosarul "Gala Bute"

Eveniment 23 Septembrie 2014 / 00:00 403 accesări

Președintele Federației Române de Box (FRB), Leonard Doroftei, a fost audiat, ieri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), ca martor în dosarul "Gala Bute", același dosar în care Elena Udrea este cercetată pentru deturnare de fonduri, alături de fostul șef al FRB, Rudel Obreja. Procurorii anticorupție cercetează modul în care bani publici au fost folosiți pentru a finanța un eveniment sportiv privat. "Am fost întrebat despre cum merg lucrurile în Federație, despre Gala Bute, despre care știți că nici măcar nu am fost invitat, și așa am scăpat repede. Noi avem câteva litigii cu Obreja, despre recuperarea unui ring de box, niște bani. Am fost întrebați despre mai multe lucruri care s-au întâmplat în perioada lui Obreja", a spus Leonard Doroftei, la ieșirea de la DNA. Bunurile litigioase includ ringul în care au boxat Lucian Bute şi Jean Paul Mendy, la gala din 2011, dar și laptopuri, calculatoare, televizoare şi echipamente cumpărate din sponsorizări, iar toate acestea fac obiectul cercetărilor DNA. În 2011, când a avut loc gala "Campion pentru România", Leonard Doroftei nici nu era membru al FRB. El a precizat că documentele de la Federație privind evenimentul anchetat sunt deja la DNA și că actuala conducere a forului sportiv nu a participat la acțiuni. Procurorii anticorupție l-au audiat ieri și pe secretarul general al Federației, Viorel Sima. Anul trecut, anchetatorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al FRB, Rudel Obreja, pentru fapte de corupţie. Viorel Sima a susținut că FRB a primit o solicitare ca, în cazul în care sponsorizările primite în 2011 nu sunt în regulă și oamenii vor să fie despăgubiți de Federație, forul să se constituie parte civilă și să ceară sumele de la fosta conducere.

Taguri articol


12