Lungmetrajul ”The Wolf of Wall Street / Lupul de pe Wall Street” are mari şanse să-i aducă mult-râvnitul premiu Oscar, dar actorul american Leonardo DiCaprio mai are şi amintiri neplăcute legate de filmări. Vedeta de 39 de ani a suferit o leziune a coloanei vertrebrale când a filmat secvenţa în care personajul său cade pe scări. Leonardo DiCaprio a rămas cu o durere acută la spate, care îl împiedică să se mişte, dar nici nu îi permite să rămână multă vreme în aceeaşi poziţie. Nu mai poate face exerciţii fizice şi s-a îngrăşat din nou, ştiut fiind faptul că îşi menţine cu greu silueta. Deocamdată, nu prea există remediu pentru leziunea suferită, fiind nevoie ca inflamaţia să se reducă înainte ca doctorii să poată decidă dacă este nevoie de operaţie sau nu. Măcar Leonardo DiCaprio să-şi liniştească durerea cu câştigarea premiului Oscar!
Între timp, actorul continuă să facă fapte bune. A donat suma de trei milioane de dolari organizaţiei de conservare a oceanelor Oceana, cu scopul promovării unei campanii de interzicere a utilizării plaselor de pescuit în largul coastei californiene. ”Protejarea oceanelor planetei şi a speciilor marine este un imperativ moral pe care trebuie să îl conştientizăm. Sper că această donaţie va ajuta Oceana să continue activitatea formidabilă pe care o desfăşoară zi de zi pentru oceanele noastre”, se arată într-o declaraţie dată publicităţii în numele actorului. ”Sprijinul lui Leo pentru campania de a interzice plasele de pescuit în largul Californiei va ajuta Oceana să protejeze numeroasele specii de rechini şi alte animale marine, precum şi habitatele oceanice din Oceanul Pacific şi Arctic”, a declarat Andy Sharpless, director executiv al organizaţiei Oceana.
Leonardo DiCaprio este, de altfel, cunoscut pentru implicarea sa în proiecte ecologiste. Actorul a mai donat, în noiembrie 2013, suma de trei milioane de dolari pentru World Wildlife Fund, o organizaţie de protejare a animalelor. Totuşi, la sfârşitul anului trecut a intrat în vizorul organizaţiei pentru drepturile animalelor PETA, deoarece a filmat o scenă alături de un cimpanzeu în pelicula ”The Wolf of Wall Street / Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese. Actorul a fost îndemnat călduros de organizaţia respectivă, printr-o petiţie, să nu mai filmeze vreodată alături de primate.